Niţă: În şase săptămâni vom începe crearea societăţii mixte între Complexul Oltenia şi Huadian

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a afirmat sâmbătă, la Târgu-Jiu, că în şase săptămâni se va începe crearea societăţii mixte între Complexul Energetic Oltenia şi compania chineză Huadian, un proiect care vizează investiţii de circa un miliard de euro la termocentrala Rovinari, potrivit Agerpres.
Romania TV
03 mai 2014, 14:14
Niţă: În şase săptămâni vom începe crearea societăţii mixte între Complexul Oltenia şi Huadian

Acesta a precizat că realizarea noului grup de 600 MW, în colaborare cu cei de la Huadian, va crea aproximativ 400 de locuri de muncă. În context, ministrul a vorbit şi despre investiţiile aflate în derulare la cele două termocentrale, Turceni şi Rovinari.

‘Sunt două proiecte mari la Rovinari şi Turceni – proiectul cu firma Huadian din China, în valoare de un miliard de euro, acest proiect este în fază de finalizare, în şase săptămâni vom începe crearea societăţii mixte între CE Oltenia şi Huadian şi sperăm ca până la sfârşitul anului să se finalizeze toată documentaţia tehnică necesară începerii lucrărilor la acest proiect. Este un proiect mare, de 600 MW care va crea în jur de 400 de locuri de muncă, dar mai important este că va păstra alte 3.000 de locuri de muncă. Sperăm ca anul acesta la sfârşit să fie finalizate toate documentaţiile. Al doilea proiect important este finalizarea termocentralei de la Turceni, acolo există finanţarea de 200 milioane de euro, suntem în procedură de evaluare a licitaţiei făcute, împreună cu BERD-ul se analizează să vedem care este cea mai bună soluţie pentru modernizarea acestei centrale. În al treilea rând, să nu uităm proiectele existente pe planul naţional de investiţii, luna aceasta Rovinari va primi 30 de milioane de euro pentru modernizare în cadrul acestui plan naţional şi sunt convins că în perioada următoare şi celelalte proiecte vor fi accesate şi puse în practică la cele două termocentrale. Mai adăugăm faptul că sperăm să finalizăm săptămâna viitoare şi documentaţia, respectiv legislaţia pentru perimetrele noi de exploatare de la Jilţ, IPO-ul care trebuie să îl facem pentru vânzarea a 15% din acţiunile CEO. Principalul obiectiv al complexului este acela de a reduce costurile şi de a se încadra în preţurile de vânzare la bursa energiei electrice şi sunt convins că începutul de vânzare la export produsă de CEO este de bun augur’, a spus Constantin Niţă.

Managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, a afirmat că datorită eforturilor făcute de schimbare a legislaţiei, anul acesta, complexul a funcţionat la o putere medie de 1.000 MW comparativ cu anul trecut atunci când, în perioada sărbătorilor pascale şi de 1 Mai, toate cele patru termocentrale au fost oprite timp de o săptămână

‘Principala schimbare faţă de anul 2013 este faptul că într-o perioadă extrem de descărcată cum e perioada sărbătorilor pascale şi de 1 mai, anul trecut am fost o săptămână pe zero, opriţi complet, patru dintre cele mai mari termocentrale ale ţării, anul acesta am avut o putere medie de funcţionare de o mie de MW datorită eforturilor făcute de schimbare a legislaţiei. Banii din planul naţional de investiţii îi vom încasa la sfârşitul acestei luni, este o altă facilitate prin care banii pe care îi plătim pe certificatele de CO2 revin în programe de investiţii de mediu şi putem să acoperim cu aceşti bani peste 34 de milioane de euro, să finanţăm mare parte din obligaţiile pe care le avem la UE’, a spus Ciurel.

El a mai afirmat că tot pentru acest an se are în plan mărirea producţiei cu 16%, dar şi dimensionarea forţei de muncă pentru acoperirea costurilor şi încasarea creanţelor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Pentru ce le mulțumește David Popovici părinților săi. Răspunsul senzațional din spatele performanțelor
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu: vedeta este devastată de a doua pierdere importantă în doar câteva luni
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Se dau 30.000 de euro românilor care se mută în acest oraș
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet