Niţu, despre dosarele Revoluţiei: Nu există o aplecare specială sau alta decât cea prevăzută de lege

Noul procuror general al României, Tiberiu Niţu, a declarat joi, referitor la dosarele Revoluţiei din 1989, în legătură cu care preşedintele Traian Băsescu a cerut clarificări, că nu există pentru acestea o "aplecare specială" sau o alta decât cea prevăzută de lege.
Romania TV
16 mai 2013, 08:45
Niţu, despre dosarele Revoluţiei: Nu există o aplecare specială sau alta decât cea prevăzută de lege

„Ne vom concentra asupra acestor dosare ca şi asupra altor dosare. Nu există o aplecare specială sau o aplecare altfel decât cea prevăzută de lege”, a declarat Niţu, după ceremonia de instalare a noilor şefi ai PICCJ, DNA şi DIICOT.

Întrebat dacă în legătură cu aceste dosare va da răspunsul într-un an, aşa cum a cerut şeful statului, noul procurorul general a spus: „Să analizăm, să vedem ce se întâmplă la nivelul instituţiei. Au trecut doi ani de când am plecat din această instituţie şi unele lucruri s-au schimbat. Vom evalua”.

În acelaşi context, Niţu a fost întrebat de jurnalişti dacă va cere o verificare a dosarelor Revoluţiei, el menţionând că „vom verifica sau vom analiza întreaga activitate, ca să vedem cum ne situăm şi ce avem de făcut în continuare”.

O parte a jurnaliştilor au continuat întrebările pe acest subiect, chestionându-l pe Niţu cu privire la activitatea sa în perioada în care a fost adjunct al procurorului general. Tiberiu Niţu nu a mai răspuns, le-a întors spatele ziariştilor şi a plecat.

Pe acelaşi subiect, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, la ieşirea de la Ministerul Public, că solicitarea şefului statului este, în opinia lui, a „oricărui român care vrea să afle ce s-a întâmplat la Revoluţie”.

„Cred că solicitarea preşedintelui este, până la urmă, solicitarea oricărui român care vrea să afle ce s-a întâplat la Revoluţie. Un an este, evident, un termen rezonabil, chiar dacă au trecut mulţi ani de la Revoluţie, cu siguranţă un într-un an de zile pot fi date unele răspunsuri la întrebările publice de până acum”, a spus Ministrul Justiţiei.

Noii şefi ai PICCJ, DNA şi DIICOT au fost instalaţi în funcţii joi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Ministerul Public, la care au mai participat premierul Victor Ponta şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt Hăineală.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că a semnat decretele de numire în funcţii pentru toţi cei şase procurori nominalizaţi la funcţiile de conducere din Parchete.

„În ceea ce priveşte cele şase propuneri făcute de ministrul Justiţiei, am emis decret pentru nominalizarea tuturor celor şase”, a declarat şeful statului, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

El a menţionat că în aceste zile a avut discuţii cu toţi cei şase procurori propuşi şi avizaţi pozitiv de CSM.

„Şi mesajele mele în discuţiile cu toţi cei şase, având în vedere că se află la vârful Parchetelor şi direcţiilor celor mai importante din Parchetul General, au fost următoarele: primul şi cel mai important să facă echipă. Al doilea lucru pe care l-am cerut a fost să ridice nivelul calitativ şi cantitativ al luptei anticorupţie, mai ales al corupţiei la nivel înalt”, a spus el.

Băsescu a mai spus că a avut „o solicitare specială” pentru procurorul general Tiberiu Niţu, referitoare la clarificarea unor aspecte din Revoluţie, unul fiind „în ce cadru s-a luat decizia politică să fie scoasă armata cu muniţie de război împotriva manifestanţilor”.

„Pentru domnul procuror general Niţu am avut o solicitare specială, dincolo de aceea de a face echipă cu cei doi adjuncţi pe care îi are, cu procurorul Bogdan Licu şi Codruţ Olaru, am avut o solicitare specială, care este o restanţă din vremea doamnei Kovesi. Clarificarea măcar a două aspecte din Revoluţie: Cine a luat decizia politică? Decizia militară ştim cine a luat-o, ministrul Apărării din acea vreme. Cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata în faţa poporului, dar mai ales armata cu muniţie de război”, a spus şeful statului.

El a adăugat că „istoria noastră are dreptul să consemneze în ce cadru s-a luat decizia politică ca la Revoluţie să fie scoasă Armata cu muniţie de război împotriva manifestanţilor”.

„Este un răspuns pe care domnul procuror general Niţu trebuie să ni-l dea până anul viitor”, a adăugat şeful statului.

DailyBusiness
Turişti înşelaţi într-o cunoscută staţiune din Italia. Taxa absurdă care apărea pe nota de plată
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Viața discretă a fiului fostului dictator după decenii de muncă în cercetare
Fanatik.ro
Singurii șoferi care pot să-și cumpere rovinietă la prețul vechi, de dinainte de 1 septembrie 2025, și să circule cu ea în următoarele 12 luni
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit? Susținătorii lui se simt înșelați: Au votat și au votat degeaba
Playtech.ro
Amendă de 4.000 de lei pentru depășirea vitezei legale în 2025. Diferența dintre drum național și drum european
Adevarul
Termocentrala Mintia, sfârșitul epocii cărbunelui. Transformarea spectaculoasă a „Stelei de pe Mureș”
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Macrou la cuptor în stil spaniol. Rețeta, potrivită cu garnituri ușoare
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Preț carburanți marți, 26 august 2025: Cât costă azi litrul de benzină și motorină
Cancan.ro
Numele lui Ilie Năstase, implicat în dosarele Epstein. Tenismenul face primele declaraţii despre cazul care a îngrozit Hollywood-ul: 'Au luat toate
iamsport.ro
Echipa din Superligă unde este ”ca la FCSB”: ”Președintele nu ia nicio decizie, e executant! Preocuparea lui și a clubului e să ascundă probleme, nu să le rezolve”
MediaFlux
Beneficii la pensie. Anunț de la Casa Națională de Pensii privind datele românilor
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Mihai Voropchievici Horoscop rune 24–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani