Noi măsuri de austeritate, adoptate de Guvernul Orban. Modificări la veniturile anumitor bugetari şi la alocaţiile copiilor

Guvernul adoptă noi măsuri de austeritate. Ludovic Orban a anunţat luni înghetațarea veniturilor demnitarilor, interzicerea cumulului pensiei cu salariu, dar și amânarea cu un an a introducerii pensiilor speciale pentru primari. Referitor la dublarea alocaţiilor pentru copii, proiect care acum se află pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, premierul a anunţat că are mai multe variante prin care să blocheze aceste majorări.
Romania TV
06 ian. 2020, 15:43
Noi măsuri de austeritate, adoptate de Guvernul Orban. Modificări la veniturile anumitor bugetari şi la alocaţiile copiilor

UPDATE. Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat luni că Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, care prevede îngheţarea indemnizaţiilor pentru demnitari şi suspendarea prevederilor din Codul administrativ cu privire la pensiile speciale pentru aleşii locali până la 1 ianuarie 2021.

„Guvernul a fost nevoit să adopte în prima şedinţă o ordonanţă de urgenţă care să permită intrarea în vigoare a unor măsuri necesare pentru echilibrarea bugetului şi pentru încurajarea economiei şi pentru care şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului. (…) Vorbim despre îngheţarea indemnizaţiilor pentru demnitari după majorarea salariului minim şi prin OUG adoptată astăzi nivelul indemnizaţiilor este îngheţat la nivelul lunii decembrie 2019. Vorbim despre suspendarea aplicării prevederilor din Codul administrativ privind pensiile speciale pentru aleşii locali până la 1 ianuarie 2021. De asemenea, nivelul sporurilor pentru angajaţii din instituţiile publice a fost stabilit la nivelul cuantumului din luna decembrie 2019 pentru anul 2020”, a spus Dancă la Palatul Victoria.

El a adăugat că în acest act normativ nu a fost introdusă şi prevederea privind interzicerea cumulului salariului cu pensia pentru că în privinţa acestui subiect este aşteptată o decizie de la Curtea Constituţională.

„Au fost adoptate prin acest act normativ prevederile care elimină obligaţia de majorare suplimentară a capitalului pentru administratorii fondurilor de pensii, precum şi prevederile legate de comisioanele de administrare ale fondurilor de pensii care, prin reducerea lor, lasă mai mulţi bani în fondul participanţilor la Pilonul 2 de pensii. Taxa de 2% pe cifra de afaceri pentru companiile din sectorul energetic a fost eliminată, măsură absolut urgentă şi necesară, astfel încât piaţa de energie din România să beneficieze de un climat de încredere şi de stabilitate. A fost aprobată şi încetarea de drept a detaşărilor de la privat în sistemul public la data intrării în vigoare a OUG”, a mai spus Dancă.

Prin acest act normativ, a mai spus el, Fondul de Dezvoltare şi Investiţii se desfiinţează la data încetării derulării contractelor aflate în desfăşurare şi pentru care sumele acordate se diminuează la valoarea sumelor primite până la momentul intrării în vigoare a acestei OUG pentru lucrările efectuate şi recepţionate în condiţiile legii.

Dancă a menţionat că taxa pe active bancare a fost eliminată, iar punctul de amendă a fost îngheţat la nivelul de 145 de lei, fiind eliminată corelarea cu nivelul salariului minim.

Ludovic Orban a criticat gestul PSD de a ataca la Curtea Constituţională legea de modificarea a aşa-zisei ordonanţe a lăcomiei. Sesizarea a făcut ca măsuri majore să nu mai intre în vigoare de la 1 ianuarie. Astfel, premierul a decis să adopte o nouă ordonanţă prin care să îngheţe salariile demnitarilor la valoarea din decembrie 2019. În caz contrar, veniturile acestora ar trebui să crească după majorarea salariului minim la 2.230 lei.

Prin actul normativ pregătit de Executiv se îngheaţă şi indemnizaţiile de merit şi hrană pe care le primesc în momentul de faţă bugetarii.

Deşi Ludovic Orban a anuntat că interzice cumulul pensiei cu salariul încasat de la stat, dar şi că plafonează punctul de amendă la valoarea din decembrie 2019, şi anume la 145 lei, cele două măsuri nu apar în proiectul de ordonanţă.

Referitor la dublarea alocaţiilor pentru copii, proiect care acum se află pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, premierul a anunţat că are mai multe variante prin care să blocheze aceste majorări.

„Nu au fost prevăzute aceste sume de bani pentru a susţine creşterea. PNL îşi doreşte creşterea, dar o creştere raţională, care să fie sustenabilă, pentru care să existe banii necesari şi să nu fie o creştere care să creeze grave dezechilibre, atât la nivelul bugetului, cât şi la nivelul diferitelor categorii de plăţi sociale sau de altă natură din sistemul public. Deci PSD, deşi a dat o lege a salarizării, după aia, pentru anumite categorii, a devansat creşterea salariului, care era prevăzută să se facă etapizat, câte o pătrime între 2018 – 2022, acesta a fost stilul lor de politică, să creeze anumite avantaje care de fapt creează discriminări şi îmbracă forma unor privilegii pentru unele categorii pe care au vrut să şi le fidelizeze”, a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, conform Agerpres.

El a anunţat că PNL ia în calcul patru variante pentru sancţionarea proiectului de lege al PSD care a trecut de Parlament privind creşterea alocaţiilor.

„Noi nu putem accepta felul acesta de legiferare (n.r. – al creşterii alocaţiilor). Avem patru variante posibile: fie atacarea la CCR, fie prorogarea termenului de intrare în vigoare, fie o reglementare care să prevadă, totuşi, o creştere raţională a alocaţiilor copiilor, care, repet, de la 1 ianuarie au crescut, tot în baza proiectului depus de PNL, fie mai avem o variantă, care ar cuprinde procedura de angajare a răspunderii”, a arătat Orban.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, către Orban: Măreşte alocaţiile copiilor. Cât de cinic poţi să fii să nu le dai copiilor drepturile cuvenite?

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT