Noua lege de parteneriat public-privat prevede inlocuirea firmei care nu respectă condiţiile unui contract

Guvernul va putea înlocui, din proprie iniţiativă sau la cererea finanţatorilor, firma angajată într-un proiect de parteneriat public-privat şi care nu îşi respectă obligaţiile contractuale sau faţă de finanţatori, fără însă să iniţieze o nouă procedură de atribuire, cu licitaţie sau cerere de oferte.
Romania TV
13 oct. 2013, 11:10
Noua lege de parteneriat public-privat prevede inlocuirea firmei care nu respectă condiţiile unui contract

Lipsa unei noi proceduri de atribuire va fi posibilă dacă această variantă este inclusă în documentaţia iniţială de atribuire şi în contractul de parteneriat public-privat. O nouă procedură de atribuire este tratată ca „necesitate” doar dacă în documentaţia de atribuire şi în contract nu a fost inclusă acea variantă.

Prevederea a fost introdusă în proiectul legii privind parteneriatul public-privat, aprobat recent de Guvern şi transmis Parlamentului, într-o formă care diferă însă de cea trimisă Comisiei Europene spre consultare.

Astfel, documentul aprobat de Guvern stabileşte că, în cazul în care partenerul privat sau societatea de proiect nu îşi îndeplineşte din orice motiv obligaţiile asumate în cadrul contractului de parteneriat public-privat sau obligaţiile faţă de finanţatorii proiectului, partenerul public, din proprie iniţiativă sau la solicitarea finanţatorilor proiectului, va putea înlocui partenerul privat.

„Înlocuirea partenerului privat se poate face fără realizarea unei noi proceduri de atribuire numai dacă această posibilitate a fost prevăzută în cadrul documentaţiei de atribuire iniţiale într-o modalitate clară, precisă şi neechivocă, indicându-se cauzele unei astfel de înlocuiri potenţiale şi condiţiile în care poate fi realizată, şi dacă această posibilitate a fost inclusă în cadrul contractului de parteneriat public-privat. În absenţa îndeplinirii tuturor acestor condiţii, orice înlocuire a partenerului privat necesită declanşarea unei noi proceduri de atribuire”, este decizia Guvernului.

Forma proiectului aprobat de Guvern diferă însă la acest capitol de cea transmisă Comisiei Europene spre consultare, înainte de aprobare.

Astfel, proiectul postat pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine cu menţiunea „Forma transmisă spre consultare Comisiei Europene” prevede clar că înlocuirea firmei angajate pentru un proiect de parteneriat public-privat va fi efectuată numai printr-o procedură de selecţie.

„În cazul în care partenerul privat sau societatea de proiect nu îşi îndeplineşte din orice motiv obligaţiile potrivit contractului de parteneriat public-privat sau obligaţiile faţă de finanţatorii proiectului, partenerul public, din proprie iniţiativă sau la solicitarea finanţatorilor proiectului, va putea înlocui partenerul privat în urma unei proceduri de selecţie a unui nou partener privat. Condiţiile unei astfel de înlocuiri vor putea fi convenite printr-un contract încheiat între partenerul public şi finanţatorii proiectului. Contractul de parteneriat public-privat va conţine în acest caz prevederi corespunzătoare care să permită partnerului public înlocuirea partenerului privat”, prevedea proiectul transmis la Bruxelles.

Aprobarea sau măcar discutarea proiectului de lege privind parteneriatul public-privat nu a fost anunţată de Guvern, la finalul şedinţelor.

Legea parteneriatului public-privat aprobată în urmă cu trei ani şi abrogată acum de Guvern includea, încă din prima secţiune, o serie de principii de bază, printre care nediscriminarea (definită în lege prin asigurarea condiţiilor de manifestare a concurenţei reale pentru ca orice investitor privat, indiferent de naţionalitate sau cetăţenie, să poată participa la procedura de selecţie pentru atribuirea unui contract de parteneriat public-privat şi să aibă şansa de a deveni contractant), tratamentul egal (stabilirea şi aplicarea oricând pe parcursul procedurii de încheiere a contractului de parteneriat public-privat de reguli, cerinţe, criterii identice pentru toţi investitorii privaţi, astfel încât aceştia să beneficieze de şanse egale de a participa la procedura de selecţie şi de a deveni contractant) şi transparenţa (aducerea la cunoştinţa publicului a tuturor informaţiilor referitoare la aplicarea procedurilor de încheiere a contractului de parteneriat public-privat).

Proiectul de lege aprobat de Guvern nu mai face referire la aceste principii.

DailyBusiness
Voucherele de vacanță pentru angajații din educație se acordă în continuare
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Viața discretă a fiului fostului dictator după decenii de muncă în cercetare
Fanatik.ro
Dramă cumplită pentru Irina, o tânără de 20 de ani cu paralizie cerebrală. A aflat că mama ei a murit după ce s-a întors de la operație. Mesajul sfâșietor al fetei
Capital.ro
Se vor schimba banii. Când renunță România definitiv la leu: Adoptarea euro are un avantaj foarte mare
Playtech.ro
Apartamente noi cu TVA redus – singura situație în care mai poți cumpăra o locuință la prețul vechi, cât plătești avans
Adevarul
Scene șocante surprinse la Paris: român vânat de traficanții care voiau să-l linșeze. „Omoară-l dacă mai filmează”
wowbiz.ro
Concurenta care a făcut amor cu ispita de la „Insula Iubirii” în dormitor! A picat testul fidelității, la fel ca Ella Vișan
Evz.ro
Cum a salvat-o Reghecampf pe Anamaria Prodan de la închisoare. Zeci de mii de euro a plătit pentru ea
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Cine sunt cei patru români care și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Germania! Familia cere ajutorul pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite
Cancan.ro
Panică pentru Oana Ciocan și Jador! Fiul lor are Covid. Cum se simte micuțul
iamsport.ro
Extaz total la FCSB după o calificare istorică: ”Doi jucători împing un cărucior de rufe: unul este în pielea goală, iar celălalt urlă”
MediaFlux
Vouchere de 800 lei pentru o parte din români. Decizia Guvernului a fost luată pentru anul 2025
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Mihai Voropchievici Horoscop rune 24–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani