Punem civili politici la servicii, pe urmă spunem că nu sunt decât nişte marionete de vitrină, ghidate de generali versaţi. Pe urmă, dacă trec iar în structuri civile, vorbim despre jamesbonzi plasaţi abil. Cu Ungureanu în Piaţa Victoriei nu cred că serviciile vor intra mai abrupt decât acum în vieţile noastre, cred că ar fi şi greu să se mai extindă, să mai pună de nişte spaţiu vital. Şi nici nu văd nominalizarea asta ca pe un gest de forţă din partea lui Băsescu, de genul „am adus unul dur care pune strada cu botul pe labe”. Nu cred că noul premier va scoate mai repede tancurile din teacă. Nu suntem Siria, ca să mă refer la o exclamare a lui CTP. Nu că nu am avea uneori impulsuri şi tradiţii să cam fim, dar nu avem voie, nu e locul, nu avem cămile suficiente.

Asta nu înseamnă că noul premier, deocamdată desemnat, nu are o problemă vitală. Sigur că obiectivele prezidenţial-definite au adevărul lor sec. E bine să se întâmple aşa cu pibul, cu deficitul, cu lefurile. Dar principala provocare politică a lui MRU e să nu se facă de râs.

Prima lui problemă e organizarea corectă a unui rând dublu de alegeri. Le-a venit sorocul după lege dar ele au devenit necesare şi din punct social-clinic. Poate doar în 1996 lumea românească mai simţea în măsură egală nevoia să-şi confirme ce simte cu ce apare în rezultate oficiale. Fondul de neîncredere e uriaş. Dacă acest guvern jonglereşte prea mult în domeniul ăsta, după alegeri nu poate urma o guvernare pentru că guvernaţii au scos capul din nisip. Iar MRU nu controlează fenomenele magic-electorale care vor izbucni haotic, cu mult înainte de începerea campaniei electorale.

Al doilea factor de risc pentru noul premier e anturajul. Nu ştiu încă decât zvonuri despre componenţa cabinetului dar nu am iluzii. Nu cred că o să aibe parte de ceva asemănător unui senat de universitate. Cum va convieţui intelectualul exigent cu miniştri care trebuie să modernizeze ordinea publică şi sunt, de fapt, miliţieni sadea, cu un discurs de un analfabetism care coboară totul în preistoria de tip Garcea? Cu doamne frivole care îşi administrează mai ales accesoriile de lux? Cu revoluţionari ai învăţământului apăruţi patetic de nu se ştie unde, care fac reforme obsesive, în dispreţul generalizat al întregului sistem? Cu lideri de partid care, ici şi colo, insultă grobian publicul, presa, opoziţia?

MRU nu e Boc, printre altele are simţul ridicolului şi are capacitatea de a nu se face nici urât, nici dispreţuit, e un „neamţ” de la Iaşi cu discurs clar, doct şi măsurat. Legătura lui cu publicul nu va fi niciodată emoţională, va domina factorul cerebral. Asta înseamnă că riscă mult mai puţin să nască reacţii violente. Băsescu a trecut dansând de la dragoste la ură. Boc a fost mereu marioneta de la care nu ceri nimic. Când scriu toate astea aud pe cineva care spune la televizor că îi e milă de el. Nimănui n-o să-i fie milă de noul premier. Care îşi joacă imaginea pe un spaţiu politic foarte îngust, cam de mărimea tălpilor lui. Nu prea pricep de ce a acceptat. Adesea, postul ăsta e o trambulină în cv-ul unui om tânăr. Acum e mai mult un tobogan care nu se află, în niciun caz, într-un parc de distracţii.