Numărul copiilor ucişi şi mutilaţi în conflicte militare a crescut cu 300%. Mărturiile cutremurătoare ale unui băiat de 15 ani

Mai mulți copii decât oricând, cel puțin 357 milioane la nivel global, trăiesc în prezent în zone afectate de conflict, arată un nou raport al organizației Salvați Copiii. Numărul cazurilor de copii privați de asistență umanitară a crescut cu peste 1.500%, în ultimii opt ani, în vreme ce au fost uciși și mutilați de trei ori mai mulți copii.
Roxana Gagiu
15 feb. 2018, 08:52
Numărul copiilor ucişi şi mutilaţi în conflicte militare a crescut cu 300%. Mărturiile cutremurătoare ale unui băiat de 15 ani

Războiul contra copiilor: Este timpul să punem capăt abuzurilor asupra copiilor din zonele de conflict armat arată că acest număr a crescut cu 75% de la începutul anilor 1990, iar acum, unul din șase copii se află într-o zonă de conflict.

Aproximativ jumătate dintre acești copii se află în zone afectate de conflicte extrem de violente, unde pot cădea victime celor șase grave încălcări ale drepturilor copiilor, stabilite de Organizația Națiunilor Unite (ONU) – uciderea și mutilarea, recrutarea și folosirea copiilor ca arme, violența sexuală, răpirea, atacurile asupra școlilor și spitalelor și restricționarea accesului la asistență umanitară.

Din 2010, numărul cazurilor de copii uciși și mutilați a crescut cu aproape 300 de procente, în vreme ce numărul cazurilor de copii privați de asistență umanitară a crescut cu peste 1.500%. Abuzul sexual este unul dintre cele mai slab raportate aspecte ale conflictului, din cauza stigmatului social, dar este evident că rămâne unul dintre cele mai răspândite abuzuri asupra fetelor și băieților deopotrivă.

Toate acestea au fost potențate de o permanentă încălcare a regulilor războiului, în țări ca Siria, Sudanul de Sud, Yemen și Afganistan, unde violența extremă domnește.

Cercetarea, efectuată de Save the Children International și Institutul de Cercetări pentru Pace de la Oslo (PRIO), a fost lansată înainte de Conferința de Securitate de la Munchen din 16 – 18 februarie, o importantă ocazie pentru liderii politici și militari ai lumii să ia măsuri pentru protecția copiilor din zonele de conflict.

„Observăm o creștere șocantă a numărului de copii prinși în zone de conflict și care sunt expuși la violențe greu de imaginat. Copiii trec prin suferințe pe care niciun copil nu ar trebui să le îndure, de la violențe sexuale la folosirea lor ca bombe umane. Casele, școlile, locurile lor de joacă au devenit câmpuri de luptă. Suntem în fața unei alegeri grele. Vom fi martorii uciderii mai multor copii în școli sau pe paturile de spital, fără acces la servicii umanitare de urgență și recrutați de grupuri armate? Sau ne vom opune acestei culturi a tăcerii, în care călăii nu pot fi trași la răspundere și vom pune punct astfel acestui război împotriva copiilor, o dată pentru totdeauna?”, a declarat Helle Thorning Schmidt, Președinte Save the Children International.

Raportul Războiul asupra copiilor constată o agravare a situației copiilor, ca urmare a urbanizării războaielor, folosirii crescânde a armelor explozive în zone populate, precum și naturii complexe a conflictelor, care pun civilii și copiii în prima linie a frontului.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România atrage atenția asupra transformării copiilor în ținte ale conflictelor: „Folosirea copiilor ca muniție, îngrădirea accesului la servicii umanitare transformă războiul într-unul în care copiii devin ținte. Este un război împotriva drepturilor la viață, educație și sănătate a copiilor, cei care nu se pot apăra și care se tem în fiecare zi”.

Tactici brutale din ce în ce mai răspândite care vizează copiii – folosirea copiilor pe post de atacatori sinucigași, atacarea școlilor și a spitalelor, utilizarea pe scară largă a unor arme precum bombele cu fragmentare și a dispozitivelor explozive improvizate.

Siria, Afganistanul și Somalia au fost țările cele mai periculoase pentru copii în 2016;

Copiii din Orientul Mijlociu sunt cei mai expuși riscului de a trăi în zone de conflict, la nivel global doi din cinci copii afectați de conflicte se află aici. Africa este pe locul doi, cu unul din cinci copii. Continentul asiatic are cel mai mare număr de copii victime ale conflictelor.

Yannick, 15 ani, din Republica Democrată Congo, a fost recrutat de un grup armat, cu promisiunea că nu va fi rănit: „Militanții m-au dus într-un alt sat, unde aveau aranjat un botez pentru noii recruți. Botezul ne-a dat puteri magice și forța de a lupta. Mi-a fost frică. Am vrut să fug. Ne-au spus că în luptă nu avem de ce să ne temem. Chiar dacă ar fi tras cineva asupra noastră, nu ne-ar fi putut răni. Nu puteam muri. Ne-au dat un băț pentru luptă și o eșarfă roșie”.

Cei care vor să semneze petiția adresată liderilor lumii, pentru protecția copiilor din zonele de conflict militar o poate face aici: https://act.savethechildren.net/international/waronchildren/petition/.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Cine este personajul celebru care intră în rolul uneia dintre Furnicuțe, la Denise Rifai. Va fi responsabil de provocările zilnice
Fanatik.ro
Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu, pus în dificultate. Ce se întâmplă cu resorturile sale de lux: „Am decis amânarea deschiderii”. Previziune neplăcută pentru industria HoReCa
Capital.ro
Bani de la stat pentru copii. ANPIS a anunțat plata alocațiilor și a indemnizațiilor. Cine poate încasa 3.170 de lei
Playtech.ro
Cât vor mai rămâne ridicate prețurile la carburanți. Anunțul ministrului Energiei
Adevarul
CNA respinge cererea depusă de Realitatea Plus pentru rediscutarea plângerii privind retragerea licenței
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr român stabilit în Italia și-a pierdut viața sub ochii prietenilor, chiar în a doua zi a Paștelui Catolic
iamsport.ro
”Mama mi-a spus în ultimele zile de viață ale lui tata: «Nu mai vii să îl vezi, mergi peste tot în lume după Lucescu. Ajung să cred că l-ai iubit pe Mircea mai mult decât pe el!»”
MediaFlux
UPDATE: Slujbă pentru Mircea Lucescu. Nume mari din fotbal au început să vină, inclusiv Gică Hagi. Imagini de la priveghiul lui Mircea Lucescu pe Arena Națională FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj