Numărul şomerilor a urcat în luna mai cu 7.400, depăşind 478.000

Numărul de şomeri a crescut în a cincea lună a acestui an cu 7.425 faţă de luna precedentă, până la 478.312, iar rata şomajului a urcat la 5,4%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Luna mai este a treia lună din patru în care s-a înregistrat o creştere a şomajului după majorarea salariului minim pe economie cu 200 lei, la 1.450 lei, de la 1 februarie.
Iulian Tudor
03 iul. 2017, 07:44
Numărul şomerilor a urcat în luna mai cu 7.400, depăşind 478.000

În aprilie, în România erau 470.887 şomeri, nivel minim istoric, potrivit datelor revizuite semnificativ în scădere de către INS.

Un nivel atât de scăzut precum cel din aprilie al numărului de şomeri şi al ratei şomajului nu s-a înregistrat niciodată în România începând din 1994, de când se calculează şomajul după standardele BIM.

Datele revizuite în acest an arată, spre deosebire de primele estimări, că numărul de şomeri a coborât sub 480.000 încă din luna ianuarie 2017 şi s-a menţinut apoi sub acest prag.

Citeşte şi AJOFM: Doljul este judeţul cu cel mai mare număr de şomeri din ţară

Statisticile INS arată că numărul şomerilor a scăzut cu circa 70.000 în ultimul an, de la 548.346 în luna mai 2016.

Şomajul este în continuare mai mare în rândul bărbaţilor, cu o rată de 5,9% în luna mai, în timp ce, în rândul femeilor, şomajul este de doar 4,7%, mai arată datele oficiale.

De la începutul acestui an, şomajul a scăzut în ianuarie şi aprilie, dar a crescut în februarie, martie şi mai, evoluţie pusă de economişti în relaţie cu majorarea salariului minim pe economie de la 1 februarie, de la 1.250 lei până la 1.450 lei.

Patronatele şi unii economişti au avertizat că majorarea este prea rapidă şi i-ar putea afecta pe unii angajaţi fără calificare şi din zone sărace, care sunt plătiţi cu salariile cele mai mici.

Însă pe de altă parte, efectul este limitat de criza de forţă de muncă din România, de care se plâng multe companii, mai ales în ceea ce priveşte angajaţii calificaţi.

Potrivit seriilor revizuite, şomajul a înregistrat o scădere acelerată în 2016, înregistrând scăderi în toate lunile, cu excepţia lunii decembrie.

Scăderea şomajului din 2016 a fost generată în primul rând de creşterea rapidă a cererii de forţă de muncă, mai ales în zonele dezvoltate din jurul marilor metropole.

Cu toate acestea, şefii de companii se plâng tot mai des de lipsa forţei de muncă calificate, care începe să limiteze dezvoltarea afacerilor din România.

Datele oficiale arată că numărul de locuri de muncă vacante din economia românească, un indicator al deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, a crescut în primul trimestru din acest an cu 6,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, la 62.220, în ciuda şomajului încă ridicat din unele regiuni.

Autorităţile publică, constant, şi numărul de şomeri înregistraţi oficial în evidenţele oficiilor pentru forţa de muncă.

Datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) arată că, la sfârşitul lunii aprilie, 380.813 şomeri erau înregistraţi oficial, ceea ce corespunde unei rate a şomajului de doar 4,34%.

Citeşte şi TOP 10 ţări europene în care îţi găseşti uşor de muncă. SURPRIZA de pe primul loc

Judeţele Vaslui, cu 10,8%, Teleorman (9,7%) şi Mehedinţi (9,3%) au cele mai înalte niveluri ale şomajului din România, potrivit ANOFM.

Zonele cu şomaj ridicat sunt caracterizate cu calificarea slabă a forţei de muncă şi un grad scăzut de educaţie, spun experţii.

Conform standardelor BIM, numărul de şomeri este calculat prin anchete în gospodării, care arată că numărul de şomeri este, în realitate, mai mare.

Datele privind şomajul pe baza metodologiei BIM sunt considerate ca fiind mai relevante de către specialişti, pentru că reflectă mai bine şomajul real la nivel naţional.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Victor Pițurcă știe cine va lua titlul în SuperLiga. Ei vor fi campioni în sezonul 2026-2027
Capital.ro
Prețurile carburanților joi, 6 august 2026. Lista stațiilor cu cele mai mici tarife
Playtech.ro
Locurile de muncă devin tot mai greu de găsit. Ce spun românii despre interviuri, concedieri și salarii: „Ce șanse mai avem?”
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel Sibiceanu, patronul celebrilor mici de la Dedulești, a încetat din viață la 70 de ani
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România