O bursă în străinătate, o adevărată lecţie de viaţă

„Încă de mică, am avut parte de un trai de prințesă. Tot universul familiei s-a învârtit în jurul meu. Nu am dus niciodată lipsă de nimic și nu am simțit niciodată ce e greul. Singura mea grijă și îndatorire față de ai mei era să învăț foarte bine, să nu-i fac de râs. An de an, am fost premiantă. Și nici la liceu nu m-am dezmințit. Am terminat școala șefă de promoție, preferata profesorilor, dar nu cu statut de tocilară, cum v-ați putea aștepta, ci ca o colegă apreciată și iubită de ceilalți. Căci am fost și o fată «de gașcă», nu numai o elevă sârguincioasă. Am intrat la facultate, la București, cu brio. Deja se întrevedea începutul unei cariere de succes.

Cu toate că manualele și cărțile de profil nu mai aveau taine pentru mine, tot ce era legat de viața concretă reprezenta un mare mister. Mi s-a oferit totul mereu pe tavă, așa că nu știam deloc să mă descurc. Odată ajunsă în București, fără prietenii de acasă, fără părinți, m-am simțit ca o firmitură în fața unui colos. Ajungeam seara în garsoniera închiriată, utilată cu toate cele necesare dar rece și goală, ca sufletul meu. Îmi lipsea mirosul de mâncare caldă din bucătăria de acasă, unde mă aștepta mama mereu cu masa pusă, curățenia impecabilă din jur, hainele proaspăt spălate și călcate. Acum era totul alandala, mâncam pe apucate, în special sandvișuri reci și produse de patiserie. Mă cufundam în cărți și respiram mai mult aerul de bibliotecă. Nu mai aveam prieteni… Într-o zi, am primit o veste mare: fusesem aleasă pentru o bursă în străinătate. Munca mea dădea roade. Dar gândul că voi fi și mai departe de casă, și mai singură, fără să știu limba germană, mă speria îngrozitor. Mama jelea de parcă mă pierdea pentru totdeauna. În final, mi-am luat inima în dinți și am acceptat să plec.

La început de septembrie, în urmă cu 3 ani, pășeam sfioasă pe aeroportul din Munchen. Cu engleza pe care o știam, am reușit să ajung în campusul universitar. Au urmat o serie întreagă de peripeții, pentru care, dacă ar fi să le povestesc pe fiecare în parte, mi-ar trebui kilometri de hârtie. Am experimentat farse ale colegilor, prima beție, prima decepție în dragoste, nopți pierdute la petreceri, zile fără bani nici măcar de pâine, examene grele și cursuri epuizante de limbă germană. Totul s-a petrecut în numai 6 luni. Apoi m-am hotărât să rămân să-mi continui studiile acolo. În prima vacanță, când am revenit acasă, eram cu totul alt om. Mama aproape nu m-a recunoscut. Știam să gătesc, să fac ordine, să calc, iar fetița naivă dispăruse undeva în timp. Acum nu pot decât să-i mulțumesc destinului că mi-a oferit o bursă la școala vieții, pe care, rămânând în țară, nu aș fi avut niciodată șansa de a o învăța.”

Citeşte şi Scrisoarea dură a unei mame pentru fiica ei de 15 ani: „Peste 3 ani te pot alunga de acasă”

Alte articole