O familie de opt persoane, luată brusc de pe plajă, de un val uriaş. Doar trei oameni au fost salvaţi din marea agitată VIDEO

În Oman, o familie alcătuită din opt expat asiatici care se distra pe plajă a fost pur şi simplu "măturată" de un val în mare în fața martorilor oculari. Incidentul a fost surprins parțial pe video, videoclipul fiind publicat de Al Arabiya News.
Daniel Spătaru
14 iul. 2022, 11:37
O familie de opt persoane, luată brusc de pe plajă, de un val uriaş. Doar trei oameni au fost salvaţi din marea agitată VIDEO

Accidentul a avut loc duminică, 10 iulie, pe plaja Mughsail din provincia Dhofar şi a implicat o singură familie, după cum scrie presa arabă. Iniţial, imaginile prezintă doi turişti mergând de-a lungul unei margini stâncoase, pe ţărm, în timpul unei furtuni puternice, când deodată peste ei se revarsă un val uriaş, care îl duce pe unul dintre bărbaţi în larg, în timp ce al doilea reuşeşte să rămână totuşi pe stânci.

Următoarele imagini arată mai multe fete, din aceeaşi familie, stând periculos de aproape de țărm și care privesc fascinate cum apa se loveşte de stânci. Valul care a venit i-a acoperit însă pe toți, iar două persoane nu au avut nici măcar timp să se ridice în picioare, fiind duse instantaneu în larg.

Citeşte şi Caz cutremurător. O mamă şi-a înecat cei trei copii de 3, 4 şi 5 ani odată cu ea

Dintre cei opt turişti, trei au fost salvați. Doi dintre ei, dintre care unul minor, au fost găsiți morți aproape instantaneu  după accident. Căutările pentru ceilalţi trei continuă, fiind implicate inclusiv elicoptere ale Royal Air Force of Oman.

Citeşte şi Canicula ne bagă la apă şi ne omoară. Val de tragedii, un bărbat a fost scos înecat de pe fundul bazinului

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT