O femeie stă cu jandarmii în curte de frica fiului care a ameninţat că o ucide. Un alt fiu al său a ucis un poliţist FOTO

Măsuri de securitate rar întâlnite au fost luate în cazul unei femei din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, ameninţată cu moartea chiar de către fiul său. Melania Beşa, mama lui Ioan Beşa, individul care l-a ucis cu 40 de lovituri de cuţit pe poliţistul Sorin Vezeteu, pe peronul Gării Burdujeni, în vara anului 2017, este păzită permanent de jandarmi, care au misiunea de a se asigura că celălalt fiu al ei, Alexandru Beşa, în vârstă de 26 de ani, nu se apropie de ea. Tânărul a ameninţat-o în mod repetat pe propria mama că o va ucide imediat ce va ieşi din penitenciar, acesta fiind eliberat pe 3 septembrie.

10 sept. 2019, 04:42

Vinerea trecută, în curtea casei femeii se afla o maşină a Jandarmeriei, cu echipaj, aşa cum s-a întâmplat permanent în ultimele zile, scrie monitorulsv.ro. Jandarmii o păzesc în schimburi pe femeie şi sunt obligaţi să o însoţească dacă pleacă de acasă.

Aşteptat de poliţişti la poarta Penitenciarului Gherla

După cum am mai arătat în cotidianul nostru, Alexandru Beşa, în vârstă de 26 de ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, a fost eliberat marţi, 3 septembrie, din Penitenciarul Gherla, unde a executat o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni de închisoare, pentru fapte cu violenţă, legată tot de mama sa, însă a fost aşteptat de poliţiştii suceveni chiar la poarta penitenciarului. Poliţiştii au considerat că acesta este un pericol public după ce şi-ar fi ameninţat în mai multe rânduri mama, Melania Beşa, că o va ucide, imediat ce va fi eliberat. Femeia a cerut disperată ajutor, însă poliţiştii l-au putut ţine după gratii pe Alexandru Beşa doar 24 de ore, ulterior poliţiştii şi procurorii punându-l sub control judiciar, cu interdicţia de a se apropia de domiciliul mamei sale, în următoarele şase luni. Femeia a obţinut în instanţă un ordin de protecţie faţă de propriul fiul.

Numele Beşa dă fiori

Alexandru Beşa are ca domiciliu ales în cadrul controlului judiciar un centru de reintegrare din Cluj-Napoca, astfel că are interdicţia de a părăsi localitatea respectivă. Se poate observa că poliţiştii şi procurorii şi-au luat măsuri foarte severe de precauţie în acest caz. Faptul că s-a impus paza la domiciliu spune totul despre măsurile excepţionale luate în acest caz.

Condamnat pentru agresarea mamei şi ultraj faţă de cinci poliţişti

Alexandru Beşa a stat închis până zilele trecute după ce, pe 30 martie 2015, a intrat în magazinul mamei sale, la Mironu, unde a început să facă scandal, supărat că nu primeşte bani. Din cercetările coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava rezultă că femeia a fost lovită cu pumnii şi picioarele. Fiul agresiv a distrus şi bunuri din magazin şi şi-a ameninţat mama cu moartea. La faţa locului a fost chemată poliţia, însă spiritele nu s-au liniştit, din contră. Turbat de furie, Alexandru Beşa a sărit la echipajul de poliţişti, aceştia cerând întăriri. În total, cinci poliţişti au intervenit la faţa locului pentru a-l imobiliza pe tânăr.

Procurorii l-au trimis în judecată, la vremea respectivă, pe Beşa pentru comiterea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe asupra unui membru al familiei, o infracţiune de ameninţare, una de distrugere, precum şi a cinci infracţiuni de ultraj.

După cele două episoade violente, mama a obţinut un ordin de protecţie împotriva propriului fiu, care nu a mai avut voie să locuiască la domiciliul familiei.

Pentru infracţiunile amintite mai sus, Beşa a avut de executat 2 ani şi 4 luni de închisoare. El a fost fugar o bună perioadă, fiind dat în urmărire generală şi prins la scurt timp după oribila crimă asupra unui poliţist comisă de fratele său, Ioan Beşa.

Le-a asigurat fiilor un trai decent şi posibilitatea de a face şcoală

Fratele Ioan Beşa s-a spânzurat în Penitenciarul Botoşani în septembrie 2017, la două luni de la omorul de pe peronul gării. Mama acestuia a depus plângeri şi a acuzat că fiul său a fost ucis, însă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au clasat definitiv dosarul privind omorul sau altă faptă cu violenţă. Concluzia a fost că nu există dubii cu privire la sinuciderea lui Ioan Beşa. Asasinul fusese trimis în judecată cu puţin timp înainte pentru ultraj la infracţiunea de omor calificat. Conform Codului Penal, el risca până la 37 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.

Mama acestuia a pus fapta pe seama consumului de droguri al fiului şi a declarat într-un material pentru Monitorul de Suceava că nu-şi reproşează nimic în creşterea fiilor, cărora le-a asigurat un trai decent şi posibilitatea de a face şcoală, fapt care este real.

Femeia are un magazin la Mironu şi o gospodărie peste medie.

Consumul de droguri ar putea fi o cauză a violenţelor extreme ale celor doi fraţi.