O măicuţă din Dej, ruptă în bătaie de un poliţist: „Era diavolul, doar că şi-a pus coarnele în buzunar”

Măicuţa Veronica păşeşte, sprijinită de o femeie miloasă, în sala de aşteptare a I.M.L. Cluj.  Aceasta a găsit-o pe măicuţă în zona Gării Cluj, după ce călugăriţa de 79 de ani tocmai coborâse din trenul care a adus-o de la Dej, ameţiţă de loviturile încasate din partea unui individ, fost poliţist.
Romania TV
05 nov. 2017, 10:10
O măicuţă din Dej, ruptă în bătaie de un poliţist:

Deşi retrasă din “lume”, fosta măicuţă de la Suceviţa deţine – moştenire de familie – un mic apartament în municipiul Dej. Acesta a fost şi locul unde a surprins-o vecinul, în timp ce bătrânica mătura frunzele din faţa blocului. A stâlcit-o în bătaie, cu măturoiul, doar pentru pentru că urăşte de moarte oamenii bisericii, arata Sorin Grecu in Gazeta de Cluj., scrie bzc.ro.

“N-am făcut un pas fără binecuvântarea duhovnicului”!

Gemând de durere, măicuţa Veronica – pe buletin cu numele lumesc de Muthi Firoana –  mărturiseşte că agresiunea asupra sa a avut loc pe 26 octombrie, ziua-n amiaza mare, însă de atunci a zăcut încontinuu la pat, în apartamentul său de pe strada Ghiocelului nr. 2, bloc E2, scara B, etajul III, din municipiul Dej. Îmi cere în mod expres să-i fac publică adresa arătând că agresorul se numeşte Groza Vasile, un fost poliţist care locuieşte la etajul II, chiar sub apartamentul său şi-i  poartă sâmbetele de multă vreme.

“Fac parte dintr-o familie de intelectuali bistriţeni, mari patrioţi şi iubitori de neam şi ţară, şi – deşi m-am călugărit cu mulţi ani în urmă, după absolvirea Facultăţii de Chimie din Cluj – am păstrat apartamentul şi, în răstimpuri, printre peregrinările mele, îl vizitez şi-mi plătesc, periodic, datoriile acumulate la bloc. Din această cauză mă aflam acolo: să plătesc partea mea de contribuţie pentru termopanele instalate pe scară şi pentru repararea acoperişului blocului. În rest, am acordul Înalt Prea-Sfinţitului Andrei să-mi caut o mănăstire din zona Clujului, unde să rămân până trec şi eu la Domnul. Destul am stat la Suceviţa – cea mai frumoasă mănăstire din zona Sucevei, unde n-am avut niciodată probleme – dar dorul de locurile natale mă mistuia teribil şi de fiecare dată când vedeam o maşină de Cluj începeam să plâng”, potrivit bzc.ro.

Povesteşte apoi că – în timp ce se afla în faţa blocului din Dej – a remarcat un covor gros de frunze veştede, aşa că a cerut de la femeia de serviciu un măturoi şi s-a apucat să le măture. “Şi, când măturam de zor a apărut, ca din pământ, acest Vasile, reproşându-mi că i-am murdărit geamurile  – tot aşa cum mi-a reproşat mai demult că-l inund, deşi n-a demonstrat niciodată acest lucru. Atunci m-a silit să-mi sigilez apa, asta pentru că altă soluţie n-a găsit primarul Dejului pentru mine, decât să mi-o închid definitiv, altminteri nu puteam dovedi că nu-l inund pe vecin. Şi, revenind la bătaie, turbat, acesta mi-a smuls măturoiul, în ciuda împotrivirilor mele, şi a început să mă croiască peste tot cu el: în cap, peste spate şi în zona pieptului. Degeaba tot striga un vecin, din geam, să mă lase în pace – că el nu m-a lăsat. Am bolit apoi o săptămână, în casă, îngrijită de-o vecină, până când am avut cât de cât puterea să mă urc pe tren şi să vin la Cluj”, explică măicuţa.  Între timp – i-a relatat acest amănunt un vecin – agresorul se mândrea în faţa tuturor de fapta sa şi se lăuda zicând că atâta timp cât a lucrat în poliţie nimeni nu are ce-i face!

“Ce om poate fi ăsta, să bată o măicuţă care se roagă pentru binele unei întregi lumi? Când dădea în mine l-am văzut pe însuşi diavolul, însă fără coarne fiindcă şi le băgase în buzunar”! Începe apoi să plângă: “Eu n-am făcut un pas – şi nu fac niciodată – fără binecuvântarea duhovnicului, nu-s o aventurieră, vă puteţi informa şi de la Înaltul, că el mă ajută să mă întorc mai aproape de casă, după atâţia ani de şedere departe de Cluj. Cât despre acest Groza Vasile, o să-i fac plângere la poliţie, deşi iniţial n-am vrut. Dar oamenii din Dej – inclusiv poliţiştii – mă îndeamnă insistent să fac lucrul acesta”. Femeia este poftită în cabinetul de consultaţii de unde, după circa o jumătate de oră se întoarce cu un certificat medico-legal în care i s-au recomandat câteva zile de îngrijiri. Însă, totodată, măicuţa a primit şi sfatul – ferm – să se prezinte de urgenţă la o clinică specializată, având posibile traume interne, scrie bzc.ro.

Transportată la spital pentru investigaţii complete

Dar, brusc, s-a ivit o situaţie inedită: femeia care o adusese la I.M.L. pe măicuţă a fost nevoită să plece la muncă. Aşa că “misiunea” transportării acesteia, la “Medicală” III  – acolo unde Veronica îşi aminteşte că are un fost coleg de şcoală, ajuns important medic şi profesor al Clujului – a fost preluată de reporterul Gazata de Cluj. Aşa că, îmbarcaţi într-un taxi, ajungem degrabă acolo, unde îl întâlnim chiar pe cel indicat de măicuţă, nimeni altul decât renumitul medic, prof. univ. dr. Vasile Andreica, şeful clinicii.

Acesta, după ce o consultă – cu promptitudinea şi căldura umană specifice marilor caractere  – o trimite, pentru investigaţii complete, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Clinicii Chirurgie III. O las pe bătrânică în grija medicilor, nu însă înainte însă de a ne schimba datele de contact şi a-l anunţa, personal, pe I.P.S. Andrei Andreicuţ că măicuţa Veronica se află în spital, după un atac iraţional care a avut loc asupra ei…  A doua zi, la închiderea ediţiei, fapt îmbucurător, aflu că măicuţa se află, în continuare, internată în spital – sub supravegherea medicală a profesorului, mai arata sursa citată.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Zinedine Zidane nu intră în top 5 selecționeri: salariul său de 3,6 milioane de euro, mult sub Ancelotti și Klopp
Capital.ro
Acuzații dure pentru Siegfried Mureșan. Elena Udrea ridică întrebări legate de integritatea premierului desemnat: Este lipsit de onestitate
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Dan Șucu a refuzat transferul lui Alex Dobre la un club de top din Marea Britanie
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte