O nouă ţară este pe cale de a intra în Uniunea Europeană

Consiliul de Stabilizare şi Asociere din cadrul Uniunii Europene a anunţat miercuri că Albania a înregistrat progrese semnificative în perspectiva negocierilor de aderare la Blocul comunitar, potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene.
Filip Stan
16 nov. 2017, 07:14
O nouă ţară este pe cale de a intra în Uniunea Europeană

În cadrul celei de-a noua întruniri, Consiliul de Stabilizare şi Asociere a precizat că Albania „a progresat în vederea îndeplinirii criteriilor pentru aderare la UE şi, în ansamblu, progresul constant a fost înregistrat în cele cinci domenii prioritare pentru deschiderea negocierilor de aderare”.

Consiliul a mai notat că „în baza progresului privind îndeplinirea priorităţilor şi implementarea reformei din justiţie, în special reevaluarea judecătorilor şi a procurorilor, recomandăm deschiderea negocierilor de aderare cu Albania”, potrivit Mediafax.

Cu această ocazie, Consiliul de Stabilizare şi Asociere al UE a subliniat că „reforma judiciară rămâne esenţială pentru procesul de aderare a Albaniei la UE şi ar putea fi benefică pentru alte reforme”.

Blocul comunitar salută paşii făcuţi de către guvernul albanez în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate, precum şi în privinţa drepturilor omului şi a protejării minorităţilor naţionale.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Împăcarea anului în fotbalul românesc. Giovanni Becali a făcut pace în 20 de minute, chiar înainte de Valentine’s Day. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea filmului. Un cunoscut actor a murit. Medicii nu i-au putut salva viața. Toți românii l-au urmărit
Playtech.ro
De ce iau foc mașinile electrice, iar incendiile se sting incredibil de dificil. Nu au legătură cu comportamentul celor cu ardere internă
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
”Pleacă dracului!”. Ce i-a spus Ilie Năstase lui Nicolae Ceaușescu de l-a ”înghețat” pe liderul comunist
MediaFlux
Ce înseamnă recesiunea tehnică pentru România. Afectează fiecare persoană și firmă
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat