Oana Lis a ajuns la capătul puterilor, la 10 ani de la nunta cu Viorel Lis: ”De la tine vreau liniște”

Oana Lis este un personaj foarte cunoscut în lumea mondenă și, deși în ultimii ani i s-au rărit aparițiile la TV, este foarte activă pe rețelele de socializare. Prin intermediul Facebook-ului sau al Instagramului, soția lui Viorel Lis își menține fanii la curent cu viața personală și profesională.
Filip Stan
02 sept. 2023, 13:38
Oana Lis a ajuns la capătul puterilor, la 10 ani de la nunta cu Viorel Lis: ”De la tine vreau liniște”

Oana Lis și-a împărtășit dorințele pe care le are, odată cu sosirea toamnei. Este bine cunoscut faptul că de ceva timp își dedică mare parte din activitățile cotidiene soțului său, Viorel Lis, care este destul de bolnav.

Fostul edil al Capitalei stă mai mult la pat, din cauză că se deplasează cu dificultate, iar anul trecut a fost operat la inimă.

”De la tine, draga Septembrie, vreau sănătate și liniște. Mă mulțumesc cu puțin și-mi este de ajuns să-i am alături pe cei dragi, să-i știu sănătoși și să-i văd fericiți. Dacă îmi oferi aceste lucruri, atunci am tot ceea ce contează!”, a transmis Oana Lis, potrivit Fanatik.

În primăvară, Oana Lis a surprins multă lume după ce a dezvăluit că a fost depistată cu cancer de piele. S-a întâmplat în timpul unui control de rutină, iar simptome nu a avut. În schimb, a avut o pată pe corp, de doi ani, pe care a tot ignorat-o.

”Acum o lună (februarie, n.r) am fost diagnosticată cu un carcinom, care e o formă de cancer de piele. Practic nu aveam niciun simptom. Am zis să îmi fac si eu analizele și am luat-o așa de la ginecolog, dermatolog. Știind că atunci când treci printr-o perioadă mai grea corpul reacționează, am zis să-mi fac și eu analizele”,  a spus Oana Lis în emisiunea La Măruță.

Citește și: Cum arată azi „Dulce Maria Larios” din „Îngeraşul” la 23 de ani de la terminarea telenovelei. Daniela Aedo are 28 de ani şi este de o frumuseţe aparte

După ce i-au descoperit pata, medicii i-au sugerat Oanei Lis să se opereze, iar vedeta nu a stat deloc pe gânduri. Nu a dorit să spună de la început lumii întregi că suferă de o boală gravă. Astfel, doar apropiații au știut de afecțiunea ei și i-au sărit în ajutor.

”Doar persoanele apropiate au știut. Aveam o pată de doi ani. Am mai fost la control cu ea și am văzut că s-a mărit, deși m-am dat cu creme. Ea nu a dipărut, dar într-un fel mă și obișnuisem cu ea, eu fiind cu pielea albă, cu pistrui.

Mi s-a părut ceva ciudat și am mers la spital și mi s-a spus că este carcinom și că este periculos. Este un carcinom malign. Am vorbit doar cu câteva persoane. Atunci când am o problemă mă concentrez foarte mult pe soluții”, a mai detaliat Oana Lis.

Citește și: Gabriela Cristea a mărturisit totul despre relația cu tatăl său: ”Este foarte grav. Voi încheia capitolul ăsta”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Ce se va întâmpla cu Meme Stoica după ce patronul l-a acuzat că a greșit transferurile la FCSB 
Capital.ro
Ghid CNAS pentru pacientele cu cancer ovarian. Ce investigații și tratamente sunt decontate, inclusiv pentru femeile neasigurate
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT