Oana Pellea împlinește astăzi 62 de ani. Actrița a povestit gesturile nebunești făcute din dragoste pentru iubitul ei: „Eram moartă să ajung la el”

Oana Pellea, fiica marelui actor Amza Pellea, împlinește astăzi 62 de ani. A trăit o viață de film, plină de pasiune, și a încântat publicul cu rolurile interpretate pe cele mai mari scene din România.
Alina Costache
29 ian. 2024, 11:40
Oana Pellea împlinește astăzi 62 de ani. Actrița a povestit gesturile nebunești făcute din dragoste pentru iubitul ei: „Eram moartă să ajung la el”
Oana Pellea împlinește astăzi 62 de ani

Oana Pellea, una dintre cele mai talentate actrițe ale generației sale, fiica Domnicăi și a lui Amza Pellea, împlinește astăzi 62 de ani. Chiar dacă în copilărie nu voia să facă teatru după ce, toată copilăria, a dormit prin cabinele Teatrului de Comedie din București, prima sa experiență pe scenă, într-un spectacol improvizat, de liceeni, a fost de ajuns să-i schimbe destinul.

Reacția spectatorilor a fost cea care a convins-o să dea o șansă actoriei, dar, dacă nu ar fi făcut asta. ar fi vrut sădevină astronom, pentru că o fascina ideea de a calcula distanțele dintre stele.

Citește și: Romică Țociu, de nerecunoscut fără mustață. Actorul a renunțat la podoaba facială pentru a cincea oară

„Eram fascinată de ideea că m-aş putea ocupa cu socotitul distanţelor dintre stele… Cert este că m-am trezit în acel spectacol de liceeni, am intrat pe scenă şi (ghinionul sau norocul meu, depinde cum vrei s-o iei), s-a râs… Şi a fost atât de neaşteptat, atât de ciudat, mi-a plăcut atât de tare sentimentul de a primi această reacţie… A fost o senzaţie atât de plăcută! Şi am ştiut.

Eram în clasa a XI-a deja, aveam deci vreo 16 sau 17 ani… Iar până în momentul acela, totul era trasat în capul meu. Dar apare câte o clipă, o secundă, o fracţiune de secundă în care ştii că ţi se schimbă destinul. Eu am ştiut, jur! Nu ştiu dacă este singurul moment de felul acesta, poate la pierderea părinţilor să mai fi simţit aşa…

Dar atunci, acolo, am ştiut că mi s-a schimbat viaţa: „de aici încolo va fi cu totul altceva şi asta vreau să fac. Am rămas cu o plăcere… Eu tot mă uit la stele. Undeva, o parte din Oana Pellea suferă că n-a făcut Astronomie. Mi-ar plăcea foarte tare într-un Observator”, a povestit artista într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.

Gestul făcut de Oana Pellea din iubire

Relațiile sale sentimentale nu au fost cunoscute de marele public, ea fiind foarte discretă cu viața privată. Actrița a mărturisit, însă, într-un interviu, că a iubit pasional și că a făcut gesturi nebunești, povestind cum a procedat ca să ajungă mai repede la întâlnirea cu bărbatul care o aștepta într-un apartament împrumutat.

„Nu erau taxiuri. Erau rare. Aveam întâlnire undeva cu… el. Ploua tare. Nu mă lua nimeni. Aveam părul lung, eram foarte mişto, eram moartă să ajung la el, care mă aştepta. Ne dăduse şi nouă cheia cineva. Ştiam că el a ajuns şi eram disperată. Era în capătul celălalt al Bucureştiului”, povestea Oana Pellea, în urmă cu câțiva ani.

„Şi atunci, pe ploaia aia enormă, m-am aruncat pe bune în trafic şi am ridicat mâinile. A oprit o dubă, n-am să uit în viaţa mea. Fetelor, dacă n-aţi făcut-o vreodată, chiar dacă aveţi 60 de ani, faceţi asta, pentru că e genial. Am oprit duba. Şoferul a zis: „Ce s-a întâmplat?”. Am bălmăjit ceva, eram disperată şi mi-a zis: „Treci în spate!”. În spate, adică în ploaie, că era deschisă duba, am dat peste un el şi o ea, care ţineau cu disperare o prelată cu o mână şi cu cealaltă un frigider. Nu am să le uit privirea niciodată”, a continuat Oana Pellea.

Citește și: Ianna Novac, despre greutățile de la începutul căsniciei cu Octavian Dobrotă: „Eram săraci, abia plecam la drum”

Oana Pellea, una dintre cele mai talentate actrițe române

Oana Pellea a câștigat de două ori premiul UNITER pentru cea mai bună actriță și a primit de două ori titlul de cea mai bună actriță de teatru din România.

Din filmografia actriței Oana Pellea amintim: „Moromeții 2”, „Triplu sec”, „The Gambler”, „Uniți, salvăm”, „Biblioteque Pascal”, „Fire and Ice: cronica dragonilor”, „Cu un pas înainte”, „I really Hate My Job”, „Tinerețe fără tinerețe” și „Children of Men””.

Registrul său interpretativ cuprinde o vastă paletă de roluri de la Caragiale până la Shakespeare. În filmografia ei sunt incluse filme regizate de Bogdan Dreyer, Alexandru Tatos, Dan Piţa şi Stere Gulea.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cristi Balaj explică de ce Universitatea Craiova nu a primit penalty după contactul dur dintre Elisor și Hegedus. Exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea: Cristela Georgescu poate ieși președinte! Lista de atuuri a soției lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu! Anunțul lui Trump
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte