Oana Radu, pusă față în față cu un diagnostic cumplit! Ce a aflat artista la controlul medical de la Paris: „Mi-a fost frică de ce îmi va spune doctorul”

Oana Radu are probleme mari cu vocea. Artista are chisturi pe corzile vocale, iar în momentul de față își poate folosi doar 20% din voce. Cântăreața trebuie să fie extrem de precaută, asfel încât să nu fie nevoită să ajungă la bisturiu.
Alina Costache
31 iul. 2023, 14:14
Oana Radu, pusă față în față cu un diagnostic cumplit! Ce a aflat artista la controlul medical de la Paris: „Mi-a fost frică de ce îmi va spune doctorul”
Oana Radu, pusă față în față cu un diagnostic cumplit! Ce a aflat artista la controlul medical de la Paris: „Mi-a fost frică de ce îmi va spune doctorul”

Oana Radu este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România, fiind adorată încă de la prima sa apariție din concursul Vocea României. Aceasta s-a făcut remarcată pentru vocea ei extraordinară și timbrul cu totul aparte. Totuși, din păcate, aceasta a fost pus față în fața cu un diagnostic cumplit. În urmă cu un an, a descoperit că are o problemă cu corzile vocale, mai exact are chisturi pe ele, iar vocea îi este foarte afectată.

Citește și: Oana Radu a ajuns pe masa de operație! Motivul pentru care artista a trebuit să ajungă la bisturiu

Din această cauză, artista are voie să ăși folosească doar 20% din voce și să evite orice fel de exces vocal. Dacă până în luna ianuarie nu se vor retrage de tot, Oana Radu ar putea ajunge la bisturiu. Medicul care a consultat-o pe Oana Radu s-a ocupat și de celebrități precum Celine Dion, Michael Jackson și mulți alții. Din fericire, artista a primit o veste bună, iar chisturile s-au mai retras și există o îmbunătățire.

„Am fost la doctorul meu orelist Jean Patrick Abitbol, la Paris. Realitatea este că am descoperit acum un an că am niște chisturi pe corzile vocale, care mă împiedică să-mi folosesc vocea așa cum trebuie, o folosesc în proporție de 20%. Mi-a fost frică de ce îmi va spune doctorul, dar realitatea a fost așa: Tehnica este mai bună, și-a revenit vocea și până în ianuarie pot să elimin tot ce am. Domnul doctor susține că mi s-au retras chisturile și există o îmbunătățire. El i-a tratat pe Celine Dion, Al Pacino, Michael Jackson și mulți alții și tot el susține că s-au mai retras, iar dacă până în luna ianuarie, cu tratament nu se vor retrage de tot, voi fi nevoită să mă operez, din păcate. M-a ajutat tratamentul lui, simt îmbunătățiri, dar simt în continuare că îmi este greu, folosindu-mi doar 20 % din voce, deși merg la cântări. Ionuț Tătar a fost cel care m-a ajutat pe mine și mulți artiști”, a povestit vedeta, pe contul ei de TikTok, potrivit Click!.

Pe lângă faptul că vocea i-a fost afectată în timpul unor concerte, Oana Radu a mai descoperit o problemă de sănătate, pe care o avea din copilărie, dar despre care nu a dat detalii.

„Mă simt absolut genial după vitaminele pe care le-am făcut, am făcut perfuzii. Vocea mea era extrem de doborâtă, motivul pentru care se întâmpla asta este pentru că la anumite evenimente din cauza sonorizării proaste de multe ori simt nevoia să scot casca și simt nevoia să țip, lucru care este total greșit, ceea ce mă termină, mă paralizează și cântatul ăsta zilnic. Am și câte două evenimente pe zi, nu mă plâng, iubesc ceea ce fac și sunt extrem de recunoscătoare și chiar atunci când mi-e cel mai greu nu fac decât să mulțumesc pentru toate lucrurile pe care le trăiesc. Eu sunt sub tratament. Am descoperit o problemă pe care o aveam de 7-8 ani, nu e o chestie gravă, dar e o chestie supărătoare, voi merge acum pe 20 la Paris”, a declarat Oana Radu pe rețelele de socializare în urmă cu un an.

Citește și: De ce și-a dat Oana Radu tatăl în judecată. „Singura amintire frumoasă cu el a fost când mi-a dat banii”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
„Getafe nu e Auda! Când atacă spre Peluza Nord, Craiova este la nivelul locului 7 din La Liga”. Editorial din tribuna oltenească
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT