Oana Roman este fiica fostului premier al României, Petre Roman, și a Mioarei Roman, profesoară de limbă și civilizație arabă, cu realizări importante în mediul academic. Bunicii ei au fost și ei înstăriți, lucru care a păsat greu pe umerii vedetei, pentru că toată viața s-a luptat să-și construiască propria carieră, pentru a nu trăi în umbra familiei.

Citește și: Oana Roman s-a rugat la Dumnezeu ca Marius Elisei să își găsească o nouă iubită: „Știam că nu va pleca dacă nu-și va găsi pe altcineva, o altă victimă căreia să-i aplice același scenariu”

Alte Articole

Monica Bîrlădeanu le-a transmis credincioșilor ce să facă ...

Cum se simte Adrian Minune după ce a ieșit din operație. ”M-am ...

Care a fost ultima dorință a nepoțelului lui Tzancă Uraganu. ...

Despre bunica din partea mamei, Oana Roman are doar cuvinte de laudă și, deși în copilărie era stresată de toate lecțiile de bune maniere pe care aceasta i le dădea, acum este recunoscătoare că a trecut printr-o asemenea experiență.

„Ăsta a fost, probabil, cel mai mare challenge al vieții mele, ca într-o zi să ajung să nu mai fiu doar fata cuiva, ci și să devin eu însămi cineva, și asta a fost un challenge foarte mare, pentru că în momentul în care ai niște părinți care sunt cine sunt și care au făcut ce au făcut în viața lor e foarte complicat. Și când vii dintr-o familie care niște generații în urmă au fost învățători, au fost primari, mă rog, acolo, la țară, de unde veneau.

Când ai un bunic care a fost ambasador timp de 30 de ani, începând cu anul 1945, adică prin decret regal, da, bunicul din partea mamei, când ai avut o copilărie în care ai crescut cu o bunică care era pomenită și după 30 de ani în cercurile diplomatice pentru cele mai spectaculoase dineuri și recepții pe care le făcea și care toată copilăria te-a stresat un pic ca să te învețe lucrurile și care îți spunea vezi că într-o zi o să-mi mulțumești și o să înțelegi de ce acum te stresez atât de tare să înveți aceste lucruri care sunt atât de importante în viață.

Cu cartea pe cap, cu făcălețul la spate, cu mesele puse și cu mise en place-ul făcut de dineu ca să înveți cum trebuie să le folosești, cum trebuie să le așezi tu și așa mai departe. Sunt lucruri la care bunica mea ținea foarte mult și pe care a ținut neapărat să mi le transmită.”, a povestit Oana Roman la podcastul Anamariei Prodan.

Vedeta și-a amintit un moment din copilărie în care bunica ei a „tras-o de mânecă” pe Mioara Roman pentru un gest pe care aceasta îl considera scandalos.

„Țin minte așa, era foarte strictă din puntul ăsta de vedere, și odată a venit la noi, deși noi locuiam pe Calea Victoriei, într-un apartament foarte frumos, dar nu era o vilă sau nu era cum era apartamentul bunicii de pe Dacia, care avea o sufragerie de 100 de metri. Mama a făcut greșeala să pună masa în bucătărie și a fost o greșeală fatală pentru că bunica s-a supărat foarte tare din cauza asta. Lipsă de maniere, în primul rând.

Nu numai că a pus masa în bucătărie, dar la final când a terminat primul fel, mama a luat farfuriile și le-a pus una peste cealaltă și apoi le-a pus în chiuvetă. Eh, aia a pus capac. Bunica s-a ridicat, a luat-o pe mama, n-a vorbit de față cu noi,  a ieșit cu ea afară din bucătărie și i-a spus: „Draga mea, dacă tu ai decis la tine acasă să mănânci ca la cantină, este fix problema ta, dar de față cu mine, te rog frumos, niciodată să nu mai faci asta”.

Deci cam așa era bunica. Bunica a fost o femeie care era superbă, era extrem de deșteaptă și de frumoasă și de manierată, care până în ziua în care a murit a ținut aceste reguli la virgulă.”, a mai povestit Oana Roman.

Oana Roman, despre copilăria la țară

Oana Roman își amintește cu plăcere momentele din copilărie petrecute la țară, la sora buncii ei, la Râmnicu Vâlcea, unde se juca cu copiii și ajuta la treburile din gospodărie. Pentru că nu i-a plăcut la grădiniță și nu voia să meargă aici nici în ruptul capului, mama ei a decis să o ducă la țară, pentru că în casă, la București, se plictisea în compania bonei.

„Eu am crescut la țară, la Râmnicu Vâlcea. De ce, pentru că eu am refuzat să merg la grădiniță, n-am vrut să merg la grădiniță. Am mers la creșă, la mama lui Bogdan Duvăz, care avea o casă superbă pe Kiseleff și care făcea un fel de creșă cu câțiva copii și ne învăța franceză, numai că doamna s-a îmbolnăvit la un moment dat și n-a mai putut să țină. Și mama a vrut să mă ducă, cum era normal, la grădiniță. Eu la grădiniță n-am vrut, nu mi-a plăcut absolut deloc, mama muncea foarte tare. Bine, eu aveam o bonă, dar mă plictiseam, îți dai seama, și atunci mama a zis ok, o trimitem la Vâlcea.

La Vâlcea era sora buncii mele, care era diriginte de poștă, dar care avea o casă din asta cu grădină, cultiva în grădină și așa mai departe și mama a zis hai s-o trmitem la Vâlcea, că pe stradă acolo știi cum e, sunt copii, se joacă. Drept care eu, până m-am dus la școală am stat mai mult la Vâlcea la mătușa mea, la sora bunici mele, care îți dai seama, mă și jucam cu copii pe stradă și era foarte frumos, deci am avut o copilărie realmente extraordinară, dar mă punea și la treabă. Adică pliveam grădina de flori, trebuia să o ajut când culegea legumele sau când săpa. Participam la treburile casei.

Și să știi că mi-a prins tare bine, pentru că am învățat foarte multe lucruri cât am locuit la Letiția acolo la țară. La Letiția mi-a plăcut cel mai mult, la bunica la București era stres, că ea mă ținea strict așa. La Letiția era distracție, eram cu copiii pe maidan toată ziua. Ea are o fată, Cuța, care-i verișoara lu’ mama, dar era mare deja, femeie măritată, și nu mai era acasă (…) Am avut o copilărie realmente extraordinară, într-un mediu foarte stabil și foarte cald și foarte frumos.”, a mai spus Oana Roman.

Citește și: Oana Roman, motivul real pentru care și-a dus mama la azil: „Consider că trebuie să se știe”

Apoi s-a întors la București, pentru că trebuia să meargă la școală, lucru care nu i-a plăcut deloc, fiind considerată o rebelă pentru că nu îi plăcea să vorbească cu „tovarășul” sau să poarte pampoane. Mai mult, vedeta a povestit un episod în care, stângace fiind, învățătoarea a obligat-o să scrie cu mâna dreaptă.

„Am venit la București, am început școala. Nu mi-a plăcut absolut deloc. Noi stăteam pe Calea Victoriei și m-am dus la școală, m-a dat mama la școala din Piața Amzei, la școala 5, nu-mi plăcea deloc, mai ales că eu eram foarte diferită. Părinții mei au avut întotdeauna un stil și un spirit foarte contrat a tot ce însemna dictatura și comunismul. Adică nu am fost crescută să fiu obedientă, să port pompoane, să vorbesc cu „tovarășul”, nu.

Și atunci că, evident, eu ajungând la școală unde lucrurile astea erau cumva obligatorii, m-am lovit de niște chestii și am părut o ciudată. Eu nu eram ca ei, eu eram răzvrătită, rebelă, nu păream normală. Eu pentru ei nu eram într-o normalitate și atunci eu am avut foarte mult de suferit din cauza asta pentru că la mine era o chestie instinctivă, adică eu nu o făceam gândit, eu așa eram.

Scriu cu stânga, asta a fost o problemă, pentru că învățătoare a vrut să mă oblige să scriu cu dreapta, și m-am dus plângând la mama și i-am spus „Mama, îmi dă peste mână și mă obligă să scriu cu dreapta și eu nu pot”. Și atunci mama a venit la școală și a vorbit cu învățătoarea și a spus „Doamnă, fii atentă! Copilul e stângaci, deci o lași așa, da? Nu o obligi, dacă îmi obligi copilul să scrie cu dreapta, eu îți fac plângere la Inspectorat”. M-a lăsat să scriu cu stânga până la urmă.”, și-a amintit Oana Roman despre primii ani de școală.