Obiceiuri surprinzătoare pe care le au miliardarii

Marii bogaţi ai lumii sunt priviţi, de obicei, ca fiind oameni de succes, autodidacţi şi cu un simţ foarte pronunţat al disciplinei, care, muncind din greu şi dedicându-se total scopului lor, au reuşit să-şi deschidă oportunităţi la care n-ar avea acces nici o persoană obişnuită. Deşi banii nu sunt întotdeauna măsura succesului, nimeni nu poate totuşi nega că mulţi din miliardarii planetei au atins succesul atât în viaţa personală şi în cea profesională.
Alina Costache
15 sept. 2015, 19:41
Obiceiuri surprinzătoare pe care le au miliardarii

Care este cheia reuşitei lor? Ce fac ei în mod diferit, ce anume îi diferenţiază de oamenii de rând? Ei bine, te vei mira să afli că miliardarii sunt şi ei oameni ca noi toţi şi chiar au obiceiuri care te-ar putea surprinde până într-atât încât să-ţi schimbi părerea despre stilul lor de viaţă.

Iată 5 obiceiuri surprinzătoare pe care le au miliardarii:

1. Înoată împotriva curentului

Probabil credeai cu tărie că succesul se obţine numai prin efortul constant şi susţinut de a-i depăşi pe ceilalţi. În realitate, succesul vine cel mai adesea atunci când te desprinzi de tipare şi încerci ceva nou. Miliardarii nu au neapărat o performanţă mai bună decât competitorii lor, ci pur şi simplu vin cu ceva nou.

Warren Buffet şi-a adunat averea cumpărând afaceri şi companii într-un moment în care ceilalţi erau reticenţi să investească. Bill Gates a refuzat să dezvolte acelaşi tip de programe pe care se axase toată lumea, pentru că îşi dorea să construiască ceva la care nu se mai gândise nimeni până atunci şi care să devină indispensabil tuturor oamenilor.

Dacă ţi se pare că eşti prins într-o cursă oarbă, în care singurul tău ţel e să fii mai bun decât cel de lângă tine, desprinde-te de turmă şi aventurează-te într-o direcţie nouă. S-ar putea ca ideea ta să nu pară fezabilă, însă nu uita că marile câştiguri implică şi mari riscuri. Faptul că ceilalţi nu-ţi înţeleg viziunea nu înseamnă neapărat că ea este greşită.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT