Octavian Jurma acuză autoritățile că mușamalizează pandemia: „Este evident că secvenţierile sunt pe cale de dispariţie”

Medicul Octavian Jurma spune că raportul INSP confirmă prezența familiei BQ.1 a SARS-COV-2 în România.
Alina Costache
02 nov. 2022, 19:49
Octavian Jurma acuză autoritățile că mușamalizează pandemia: „Este evident că secvenţierile sunt pe cale de dispariţie”

Octavian Jurma a afirmat că în prezent, în România, sunt cinci cazuri cu SARS-COV-2 din familia BQ.1. Potrivit medicului, numărul secvențierilor efectuate a scăzut săptămânal, fiind dificil de semnalat prezența unor noi variante aflate în ciculație.

Medicul a afirmat, într-o postare pe Facebook, că raportul publicat recent de  Institutul Național de Sănătate Publică privind variantele care determină îngrijorare, confirmă prezența tulpinei BQ.1 a COVID-19 în România.

„Conform acestui raport avem 4 noi cazuri de BQ.1 din cele 18 (optsprezece, adică 3 pe zi) secvenţieri făcute în România săptămâna trecută şi 5 în total. Avem deci şi o secvenţă BQ.1 identificată acum 2 săptămâni sau chiar mai mult (prima a fost confirmată în septembrie în bazele de date internaţionale). Nici vorbă însî de o conferinţă de presă sau de ceva reacţii oficiale”, a transmis Octavian Jurca.

Citește și:Virgil Popescu anunţă că este infectat cu Covid pentru a treia oară, după două vizite de lucru în SUA şi Emiratele Arabe Unite

Potrivit acestuia, Guvernului îi revine oblihgația de a trimite secvențierile către Centrul European pentru Combaterea Bolilor, „soluţia politică la această «problemă»” fiind „eliminarea secvenţierilor sau reducerea lor până devin nesemnificative”.

„Este evident că secvenţierile sunt pe cale de dispariţie pentru că produc date care contrazic retorica politică oficială”, a afirmat Jurma, menţionând că în urmă cu patru săptămâni s-au făcut 174 de secvenţieri, în urmă cu trei săptămâni – 94 de secvenţieri, în urmă cu două săptămâni – 32 de secvenţieri, iar săptămâna trecută s-a ajuns la 18 secvenţieri (3 pe zi).

În ritmul acesta vom ajunge la 2-3 secvenţieri pe săptămână şi vom dovedi că nu exista variante periculoase în România. Este efectiv negaţionism de stat”, a subliniat medicul.

El a mai adăugat că numărul de cazuri nu este în scădere așa cum se arată, fiind în circulație peste 500 de variante de SARS-COV-2. „Săptămâna trecută am avut o creştere a numărului de internări în ATI, nu o scădere. Este un prim semn îngrijorător al debutului noului val. Secvenţierile ar fi trebuit să crească pentru a vedea cu ce ne confruntăm în spitale”, a transmis Octavian Jurma.

Citește și: Cazuri de Centaurus în Mureș. 15.000 de cazuri noi COVID în perioada sărbătorilor de iarnă

„Faptul că Ministerul Sănătăţii ştie de cel puţin 2 săptămâni că BQ.1.1 se află în circulaţie comunitară în România, dar guvernul refuză public în continuare să aducă vaccin bivalent BA5 în România este incalificabil. Am ieşit din zona speculaţiilor privind buna credinţă a guvernului şi intrăm în zona dovezilor de rea credinţă. Sper ca doamna Kovesi şi DNA să investigheze cu mare atenţie justificarea instituţională a blocării livrărilor de vaccin actualizat, având în vedere că absenţa vaccinului în pandemie este mult mai gravă decât absenţa stingătoarelor într-un incendiu”, a spus acesta.

 

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
Ruptură musculară?! Starul Universității Craiova ratează meciurile cu Levski Sofia și Petrolul. Exclusiv
Capital.ro
De ce plătesc românii energie scumpă, deși România produce tot mai mult. Sorin Chiriță: Producem mult, dar nu când trebuie
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
Omul lui Putin amenință România. Rusia intervine în scandalul dronelor doborâte de F-16 UPDATE: MAE rus promite represalii
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România