Oficialităţile suedeze nu mai sunt binevenite în Israel

Oficialităţile de la Stockholm nu mai sunt bineveniți în Israel, a anunțat miercuri viceministrul israelian de externe Tzipi Hotovely, protestând contra unei declarații în care ministrul suedez de externe a pus la îndoială răspunsul Israelului la o serie recentă de atacuri ale palestinienilor, relatează agenția DPA.
Romania TV
14 ian. 2016, 06:52
Oficialităţile suedeze nu mai sunt binevenite în Israel

Israelul l-a convocat de asemenea miercuri seară pe ambasadorul suedez la Tel Aviv la Ministerul de Externe, a declarat purtătorul de cuvânt Emmanuel Nahshon.

„Israelul își închide porțile pentru vizitele oficiale din Suedia”, a afirmat Hotovely într-un briefing la cursuri pentru viitorii diplomați israelieni, potrivit site-ului de știri The Times of Israel.

Anunțul lui Hotovely a venit la o zi după ce ministrul suedez de externe Margot Wallström a cerut anchete „aprofundate” asupra circumstanțelor morții palestinienilor uciși de forțele israeliene în ultimele luni.

Ea s-a referit la o serie de atacuri — de obicei implicând cuțite sau mașini intrând în mulțime — în care palestinienii au încercat să ucidă israelieni. În multe cazuri, autoritățile i-au ucis pe palestinieni în timpul atacului sau la scurt timp după aceea, potrivit Agerpres.

Wallstrom a cerut în parlamentul de la Stockholm dovezi „credibile”.

Israelul s-a declarat „furios” după acest apel, care „denaturează realitatea” și arată că Wallström „nu înțelege ce se întâmplă în regiunea noastră
și se pare că nu este conștientă de situația dificilă în care cetățenii israelieni sunt expuși la pericolul constant de atacuri teroriste criminale”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației israeliene Emmanuel Nahshon într-un comunicat.

„Suedia în viitorul apropiat s-a scos singură din orice rol în relațiile dintre Israel și palestinieni”, potrivit comunicatului, care acuză Stockholmul de părtinire anti-Israel.

În remarcile sale marți, Wallström a mai declarat că Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Zeid Ra’ad Al Hussein și grupuri pentru drepturile omului și-au exprimat de asemenea îngrijorarea după aceste decese și răspunsul „disproporționat” israelian.

Wallstrom a condamnat de asemenea actele de violență comise de palestinieni împotriva israelienilor. Dezbaterea parlamentară a fost solicitată de Jan Bjorklund, liderul liberalilor din opoziție, care i-a cerut lui Wallstrom să-și explice remarcile făcute în decembrie cu privire la atacuri și care au declanșat de asemenea critici din partea Israelului.

Palestinienii au lansat peste 100 de atacuri cu cuțit contra israelienilor de la 1 octombrie. Au existat de asemenea câteva zeci de incidente în care au intrat cu mașina în mulțime sau au deschis focul. Peste 140 de palestinieni — mulți dintre ei care au comis atacuri cu cuțit — și 24 de israelieni au fost uciși în violențe.

Wallstrom a planificat o vizită în Israel la începutul anului trecut, dar a anulat-o după ce Israelul a declarat că nu va fi primită de oficialii israelieni în
semn de protest față de decizia Suediei de a recunoaște Palestina, amintește DPA.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Marius Baciu, dezvăluiri despre neogicierile cu Gigi Becali: „A fost foarte supărat pe mine!”
Capital.ro
Interdicție după ora 22:00. Măsura care se pregătește în România. Verificarea buletinelor, obligatorie
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Dovada că Andreea Bălan și Petrișor Ruge nu mai colaborează! Imaginile care nu mint. Cu cine l-a înlocuit artista
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Maia Sandu se implică în scandalul de la Eurovision. Mesaj pentru Alexandra Căpitănescu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi