Oktoberfest 2017. La Munchen a început Festivalul Berii. Peste 600.000 de oameni au fost prezenţi în primul weekend

Oktoberfest 2017. Aproximativ 600.000 de persoane au participat în primul weekend la Munchen la ediția din 2017 a Oktoberfest, infirmând astfel estimările legate de o participare scăzută în acest an din cauza temerilor generate de un posibil atac terorist, au anunțat duminică organizatorii evenimentului.
Iulian Tudor
18 sept. 2017, 06:40
Oktoberfest 2017. La Munchen a început Festivalul Berii. Peste 600.000 de oameni au fost prezenţi în primul weekend

Oktoberfest 2017. Această cifră este mai mare decât cea din anul trecut, când o jumătate de milion de persoane au luat parte la primele două zile ale celui mai renumit festival din lume care este dedicat berii. Toni Roiderer, purtător de cuvânt al asociațiilor gastronomice participante, a spus că weekendul trecut a reprezentat „un debut pe deplin încununat de succes”.

Oktoberfest 2017. Potrivit organizatorilor, 11 boi întregi au fost mâncați în primele două zile de la Oktoberfest 2017, cantitatea de carne de vită consumată în primul weekend fiind de două ori mai mare în comparație cu primul weekend al ediției precedente. Temerile legate de posibilitatea unui atac terorist au determinat autoritățile germane să implementeze noi măsuri de securitate pentru evenimentul din 2017. Printre acestea se află interdicția de a purta rucsacuri și genți voluminoase și amenajarea unui gard în jurul perimetrului în care se desfășoară evenimentele din cadrul Oktoberfest.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Alex Dobre, negocieri pentru un transfer stelar: a fost la un pas să plece de la Rapid la un club uriaș din Marea Britanie
Capital.ro
Lucrările la Centura Comarnic au fost finalizate. Noua șosea se pregătește pentru deschiderea circulației
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Vladimir Putin, rudă cu Zelenski. Dezvăluire incredibilă despre nepoata sa
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte