Olguţa Vasilescu plănuieşte o reorganizare a Casei de Pensii: Nu putem face o recalculare cu actualul număr de angajaţi

RomaniaTV.net
07 02. 2018, 11:42

„Mă uit la televizor şi văd în fiecare zi o nouă variantă a legii pensiilor. Nu vreţi să aşteptaţi, totuşi? Facem calcule. Trebuie să facem şi o reorganizare la Casa de Pensii pentru că e clar că nu putem să recalculăm 5 milioane de pensii cu acest număr de funcţionari.”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, miercuri, la Palatul Parlamentului.

Preşedintele Comisiei economice a Senatului, Florin Cîţu, a anunţat miercuri că o va invita săptămâna viitoare pe Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, să prezinte în cadrul acestui for măsurile adoptate.