Omar Hayssam rămâne în închisoare. Cererea lui a fost respinsă de instanță

Omar Hayssam, condamnat la peste 23 de ani de închisoare în urma contopirii pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răprii a trei jurnalişti români în Irak, rămâne în închisoare.
Alina Andrei
17 nov. 2023, 11:59
Omar Hayssam rămâne în închisoare. Cererea lui a fost respinsă de instanță

Judecătoria Moreni a respins vineri cererea de eliberare condiţionată din închisoare depusă de sirianul Omar Hayssam, care execută la Penitenciarul Mărgineni o pedeapsă de 24 ani de închisoare.

Potrivit deciziei instanţei, care nu este definitivă, Hayssam poate face o nouă cerere de eliberare în octombrie anul viitor.

„Respinge ca neîntemeiată cererea. Menţine termenul pentru rediscutarea cererii după data de 25.10.2024. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, a decis instanţa.

Citește și: Primul terorist al României, Omar Hayssam, vrea să fie egalul lui Ciucă. Sirianul îşi scrie teza de doctorat în închisoare

Omar Hayssam are mai multe condamnări la activ: 24 de ani în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice; 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak; 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, trei ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, precum şi doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Citește și: Mohammad Munaf îl sfidează pe Lucian Bode. Planul irakianului pentru a scăpa de extrădare

În anul 2006, Omar Hayssam a fost eliberat condiţionat, după ce i-a convins pe judecători că este grav bolnav, susţinând că are cancer în faza terminală. El a reuşit să fugă din România, fiind adus în ţară abia în anul 2013.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Dan Șucu i-a decis soarta lui Daniel Pancu! Ședință de urgență la Rapid: ce se întâmplă cu Andrei Șucu. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT