ONU a ratificat Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată

Adunarea Generală a ONU a ratificat miercuri cu o majoritate foarte puternică Pactul global cu privire la migraţie, destinat să consolideze cooperarea internaţională pentru ''o migraţie sigură, ordonată şi reglementată'' şi care a fost adoptat la începutul lunii decembrie, la Marrakech (Maroc), de 165 de ţări membre ale Naţiunilor Unite.
Alina Costache
19 dec. 2018, 18:00
ONU a ratificat Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată

În timpul votului, 152 de ţări s-au pronunţat în favoarea Pactului, 12 s-au abţinut, iar cinci au votat împotrivă, între care SUA şi Ungaria.

În luna iulie, toate cele 193 de ţări membre ale ONU, cu excepţia SUA, au finalizat textul pactului, care nu are un caracter obligatoriu. De atunci însă, documentul a devenit ţinta criticilor politicienilor europeni de extremă dreapta care susţin că el poate duce la noi valuri masive de migranţi către Europa, potrivit Agerpres.

Pactul consemnează atât principii – apărarea drepturilor omului, ale copiilor sau recunoaşterea suveranităţii naţionale – cât şi propuneri pentru ajutarea ţărilor să facă faţă migraţiei, cum ar fi schimbul de informaţii şi expertiză, integrarea migranţilor etc. El interzice totodată detenţiile arbitrare şi nu autorizează arestările decât ca ultimă soluţie.

Citeşte şi ONU adoptă printr-o hotărâre „istorică” un Pact Mondial

Textul, care cuprinde aproximativ 40 de pagini, ”favorizează cooperarea internaţională în materie de migraţie între toţi actorii competenţi, conştienţi fiind că niciun stat nu poate gestiona singur problema migraţiilor”, simultan cu ”respectarea suveranităţii statelor şi a obligaţiilor ce le revin din dreptul internaţional”, potrivit Agerpres.

Pactul detaliază 23 de obiective, printre care ”lupta împotriva factorilor negativi şi a problemelor structurale care împing persoane să-şi părăsească ţara de origine”, ”salvarea de vieţi”, ”întărirea acţiunii transnaţionale în faţa traficului de migranţi”, ”nerecurgerea la plasarea în retenţie administrativă a migranţilor decât în ultimă instanţă” sau ”asigurarea accesului migranţilor la servicii de bază”.

Semnatarii se angajează, de asemenea, să creeze ”o platformă globală de informaţii care va servi drept sursă publică de date online” cu privire la migraţii, precum şi ”o reţea a Naţiunilor Unite consacrată migraţiilor” şi de care va răspunde Organizaţia Internaţională pentru Migraţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT