ONU: Pandemia e un test pe care l-am picat pentru cooperarea la nivel internaţional

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a afirmat că dacă planeta va aborda schimbările climatice cu aceeaşi dezbinare şi dezordine cu care a gestionat pandemia de coronavirus, se aşteaptă "la tot ce este mai rău".
Romania TV
27 sept. 2020, 14:31
ONU: Pandemia e un test pe care l-am picat pentru cooperarea la nivel internaţional

Oficialul a blamat „lipsa de pregătire, coopperare, unitate şi solidaritate” de care au dat dovada ţările în ultima perioadă: „Pandemia reprezintă un test pentru cooperarera la nivel internaţional – un test pe care l-am picat în mod categoric”.

Săptămâna trecută, David Beasley, directorul executiv al Programului Alimentar din cadrul ONU, a declarat că organizaţia are nevoie de 4,9 miliarde dolari pentru a-i susţine pe cei afectaţi de foamete, notează Mediafax.ro.

„Există la nivel mondial 2.000 miliardi cu o avere netă de 8 trilioane de dolari. nu mă opun oamenilor care vor să facă bani, însă umanitatea se confruntă cu cea mai mare criză pe care am văzut-o vreodată. Există 270 de milioane de oameni care se îndreaptă către pragul înfometării şi au nevoie mai mult ca niciodată de ajutorul nostru”, a afirmat Beasley.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT