Ordonanţa privind plata defalcată a TVA, adoptată în plenul Senatului UPDATE

Plenul Senatului a adoptat marţi, cu 54 de voturi ”pentru” şi 45 de voturi ”împotrivă” legea de aprobare a ordonanţei privind split TVA. În noua formă, ordonanţa prevede că măsura de plată defalcată a TVA va fi obligatorie exclusiv pentru companiile aflate în insolvenţă sau care înregistrează întrâzieri la plata acestei taxe. De asemenea, companiile care vor opta benevol pentru această măsură, vor primi o scutire de 5% din impozitul pe profit.
Iulian Tudor
31 oct. 2017, 06:49
Ordonanţa privind plata defalcată a TVA, adoptată în plenul Senatului UPDATE

UPDATE Potrivit noilor reglementări adoptate de comisia de buget-finanţe a Senatului, ”au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA (…) pentru încasarea şi plata TVA şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA (…) pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii:

a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 1500 lei în cazul contribuabililor mari, 1000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 500 de lei în cazul contribuabililor mici şi 100 de lei în cazul contribuabililor persoane fizice;

b) începând cu 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA  mai vechi de 30 de zile de la scadenţă, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 1500 lei în cazul contribuabililor mari, 1000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 500 de lei în cazul contribuabililor mici şi 100 de lei în cazul contribuabililor persoane fizice;

c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”.

Cei care optează benevol pentru sistemul defalcat de plată a TVA pot renunţa la acest mecanism la sfârşitul anului fiscal, dar nu mai devreme de un an de la data la care a început să li se aplice măsura, scrie News.ro.

În schimb, companiile care intră sub incidenţa legii privind plata defalcată a TVA, adică cele care au înregistrat întârzieri la plata taxei sau care au fost în insolvenţă, pot renunţa la măsură în termen de şase luni de la data în care nu se mai află în situaţia respectivă.

De asemenea, companiile care optează benevol pentru sistemul de plată deflacată a TVA beneficiază de două facilităţi. În primul rând, vor primi o reducere de 5% la plata impozitului pe profitul aferent trimestrului IV al anului fiscal 2017. În al doilea rând, le vor fi anulate penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017.

Raportul de admitere a actului normativ a fost adoptat luni seară în comisia de buget-finanţe a Senatului cu 5 voturi ”pentru”, 2 voturi ”împotrivă” (PNL şi USR) şi o abţinere (UDMR).

Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.

În cadrul dezbaterilor generale din plenul Senatului, opoziţia a criticat în bloc măsura de plată defacată a TVA.

Senatorul PMP Traian Băsescu a explicat că actul normativ privind introducerea split TVA nu va rezolva problema evaziunii fiscale deoarece, a explicat el, evaziunea fiscală nu o fac firmele despre care se ştie că au datorii la TVA, ci o fac firmele despre care nu se ştie nimic.

”Cred că ne pregătim să facem o eroare cu amendamente. Guvernul ne propunea o eroare fără amendamente. Acest split TVA nu are ce căuta în sistemul de taxe indirecte din România. Aş întreba Ministerul de Finanţe: câte societăţi din România vor intra sub incidenţa split TVA? Aveţi un răspuns, aveţi o evaluare? A doua întrebare: câţi dintre cei care vor fi obligaţi să se înroleze în acest split TVA sunt firme aduse la a nu-şi plăti TVA-ul datorită întârzierilor rambursării TVA de către Ministerul de Finanţe. Eu cred că este o măsură pripită şi fac un apel la colegii senatori care ştiu cât de cât ce se întâmplă în viaţa economică a României să voteze împotriva acestei iniţiative. Nu aşa se combate evaziunea fiscală, ci căutându-i pe cei care nu sunt înregistraţi nicăeri”, a declarat Traian Băsescu în plenul Senatului.

Senatoarea USR Nicoleta Dinu a făcut apel la toţi senatorii, indiferent de partidul din care fac parte, să voteze împotriva split TVA.

”Ordonanţa 23/2017 propune un experiment menit să anuleze progresele şi să descalifice România ca destinaţie pentru investiţii viitoare. Mărturisim că am adoptat o poziţie pragmatică în cadrul comisiei de raport, încercând prin amendamentele dezbătute să ameliorăm fondul unei legi cu efecte dezastruoase asupra economiei româneşti şi să diminuăm astfel pe cât posibil un rău iminent. Forma consolidată a proiectului de lege cu amendamentele admise rămâne totuşi neconvingătoare. Efectele pozitive în privinţa colectării TVA vor fi modeste în raport cu pierderile anticipate privind dezvoltarea viitoare a afacerilor”, a declarat Nicoleta Dinu.

”Să elimini evaziunea „optional” mi se mare cam ciudat, dar în fine. Asta este opţiunea, astăzi, a PSD (…) Această măsură TVA split a fost criticată nu numai de noi, cei din opoziţie, dar şi de oamen de afaceri care lucrează astăzi cu statul (…) Încercăm astăzi să schimbăm un sistem, să aruncăm o ţară în aer, pentru o diferenţă de 8% de conformare voluntară. Şi, nu în ultimul rând, această variantă, motiv pentru care PNL va vota împotriva acestei variante, este o variantă care îi pedepseşte tocmai pe aceia care au probleme: companiile care sunt în insolvenţă, companiile care  au probleme cu plata sau au întârzieri datorită mai multor motive, sunt cele care sunt forţate, sunt obligate prin această ordonanţă şi această lege să îşi deschidă un cont TVA, ceea ce înseamnă costuri pentru aceste companii. Cum să atragi mai mulţi bani de la companii, făcându-le să coste mai mult?”, a declarat, la rândul său, senatorul PNL Florin Cîţu.

Social-democraţii au apărat însă măsura spunând că ea va reduce evaziunea, chiar dacă nu se ştie încă dacă măsura ste una bună sau una rea.

”E foarte greu să spunem la această oră dacă măsura este una bună sau una rea, dacă va avea efecte negative sau pozitive pentru că ea nu s-a mai aplicat. Şi o variantă şi cealaltă sunt la nivel de speculaţie. Sperăm să întărim disciplina bugetară şi resursele bugetare atrase la bugetul statului la momentul când ele se datorează”, a declarat liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae.

El a adăugat că, dacă până acum s-ar fi luat măsurile necesare şi România nu ar fi pe ultimul loc la colectarea TVA declarat poate nu ar fi fost nevoie de o astfel de măsură. ”Dar, din păcate, acumulăm an de an miliarde de euro TVA declarat şi neîncasat pe procedurile actuale”, a mai spus el. 

”Această ordonanţă era necesară pentru îmbunătăţirea şi pentru sănătatea mediului de afaceri (…) Tot ceea ce se încearcă este ca absolut factorii economici să fie corecţie pnetru bugetul de stat. atât se încearcă (…) Este o măsură de a închide evaziunea fiscală”, a spus, la rândul său, şi senatorul PSD Nicolae Bădălău.

Senatorii UDMR au criticat şi ei măsura split TVA şi au anunţat că votează împotrivă.

 

Actul normativ este înscris pe ordinea de zi a plenului cu mențiunea dezbaterii sub rezerva depunerii raportului de către comisia de specialitate, potrivit Agerpres.

Luni, Comisia de buget-finanțe a Senatului a decis modificarea Ordonanței de urgență 23/2017 privind plata defalcată a TVA, stabilind ca această măsură să se aplice doar pentru firmele aflate în insolvență, faliment și cele care la finalul anului 2017 au datorii la plata TVA.

DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Spynews
Ce mesaj a transmis Olivia Cucoș, după ce a fost eliminată de la Chefi la cuțite! Concurenta a făcut parte din echipa verde: ”M-a pus la încercare în fiecare zi”
Bzi.ro
Ce a putut să facă Andreea Bălan în traficul nebun din București! Vedeta şi-a desfăcut picioarele şi…
Fanatik.ro
Diferența uriașă de vârstă dintre Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru. Președintele României este cu mult mai mare decât partenera sa
Capital.ro
România a pierdut o mare legendă. A fost un simbol al țării. Numele său rămâne veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Românii care își distrug buletinele și pașapoartele pe TikTok riscă amendă. Ce spune legea despre acest trend periculos
DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Adevarul
De la ordonanțe controversate la zboruri de lux: parcursul politic al lui Sorin Grindeanu, noul șef al PSD
wowbiz.ro
Ce maestru al fanteziilor e George Simion! Detaliul kinky neobservat din dormitorul lui și al Ilincăi
Spynews
Insula mică de lângă Mykonos de a cărei existență știu prea puțini turiști. E locul ideal pentru cei care vor să se bucure de vibe-ul Greciei autentice
Spynews
Fiica Danei Rogoz, Lia, împlinește astăzi 5 ani. Ce urare emoționantă i-a făcut actrița / FOTO
Evz.ro
De ce a câștigat Nicușor Dan. Evoluția de la primarul-matematician la candidatul-baraj
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Doliu la Casa Regală Britanică! Un apropiat al lui Lady Diana a murit în urma unui atac de cord
Cancan.ro
BREAKING | Jurnalista de la RTV și Realitatea a căzut împreună cu fetița ei de 7 ani de la etajul 5 al unui bloc din Capitală
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de terenuri și case. NU mai puteți folosi apa fără autorizație. Se aplică amendă. E ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
"L-a ucis, tocat și gătit cu legume" Șeful unui restaurant din Franța și-a mărturisit crima șocantă, urmată de un ritual învățat în Nepal
AUR a decis soarta lui George Simion. Anuntul facut de prim-vicepresedintele AUR, Marius Lulea
MediaFlux
Obiceiuri și tradiții de Sfinții Constantin și Elena. Ce trebuie să respecte credincioșii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mozaicurile din Iznik și vizita Papei Leon al XIV-lea: o reîntoarcere simbolică în leagănul creștinismului