Oseminte umane, găsite într-un sat din Iaşi. Parchetul Militar a deschis dosar penal

Mai multe oseminte umane au fost găsite în urma unor cercetări arheologice în satul Vulturi, judeţul Iaşi, în apropierea zonei unde, în 2010, a fost descoperită o groapă comună, iar Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi a deschis un dosar penal în acest caz, potrivit news.ro.
Romania TV
02 iul. 2019, 13:53
Oseminte umane, găsite într-un sat din Iaşi. Parchetul Militar a deschis dosar penal

Parchetul General arată că, la sesizarea reprezentanţilor Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect descoperirea, în 29 iunie 2019, în satul Vulturi, comuna Popricani, judeţul Iaşi, a mai multor oseminte umane, extrase din sol pe parcursul unei activităţi de cercetare arheologică, în proximitatea zonei în care, în anul 2010, a fost descoperită o groapă comună.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de PICCJ, procurorii militari au dispus, în 30 iunie, delimitarea perimetrului de protecţie a zonei şi de asanare a zonei de elementele de muniţie, fiind descoperite o grenadă şi un proiectil de mortier de 82 de mm, în stare de funcţionare.

„Precizăm, de asemenea, că s-a dispus asigurarea zonei cu un post de pază permanent de către lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar cercetările se derulează în continuare”, arată sursa citată.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
Dumitru Dragomir, surprins de transferul de la Dinamo: ”E cel mai tare! Nu știu cum l-au putut lua”. Ce mutări de titlu trebuie să facă Nicolescu
Capital.ro
Avantajul din noua lege a pensiilor. Mamele care pot beneficia de pensionare mai devreme
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România