Ovidiu Miculescu şi Claudiu Săftoiu, validaţi ca preşedinţi ai Radioului Public şi TVR

Ovidiu Miculescu a fost validat ca preşedinte-director general al Radioului Public, marţi, de către Parlament. De asemenea, şi Claudiu Săftoiu a fost validat ca preşedinte - director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), marţi, de către Parlament.
Romania TV
03 iul. 2012, 09:04
Ovidiu Miculescu şi Claudiu Săftoiu, validaţi ca preşedinţi ai Radioului Public şi TVR

Ovidiu Miculescu a fost votat cu 235 de voturi „pentru”şi 8 voturi „împotrivă”.

Cele două Camere ale Parlamentului s-au reunit marţi pentru validarea preşedinţilor Societăţii Române de Televiziune (SRTv) şi Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR). După votul Parlamentului, Ovidiu Miculescu a depus jurământul în faţa plenului.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al SRR este numit de Parlament, pe o perioadă de 4 ani.

Miculescu a fost validat marţi de Parlament, după ce în aceeaşi zi el a fost validat ca preşedinte – director general al Radioului Public şi de Comisiile de cultură ale Parlamentului, cu 17 voturi „pentru” şi 4 „abţineri”.

Ovidiu Miculescu a fost desemnat pentru această funcţie de membrii Consiliului de Administraţie al SRR.

Ovidiu Miculescu a fost susţinut pentru această funcţie de USL, după ce, vinerea trecută, Demeter Andras a anunţat că renunţă la funcţia de preşedinte-director general al Radioului Public, mandat pentru care fusese numit în iunie 2010, fiind susţinut de UDMR. Totuşi, deşi a renunţat la funcţia de preşedinte-director general, Demeter Andras şi-a păstrat calitatea de membru în CA al SRR.

Ovidiu Miculescu a spus că are o experienţă de peste 20 de ani în media şi vrea să modernizeze Radioul Public. „Trebuie să ajungem la anul 2012. Funcţionăm după o lege din 1994. Instituţional, în activitatea Radio România acest lucru se simte, este un model instituţional uşor împietrit”, a spus Miculescu.

De asemenea, el a precizat că Radioul Public trebuie să acopere întreaga populaţie a României. „Atunci când s-a desenat acoperirea Radio România s-a folosit un termen greşit, după părerea mea, acoperirea teritoriului şi nu a populaţiei. Teritoriul este acoperit teoretic 95-96%. Populaţia, în schimb, nu este acoperită. Dacă, anul trecut, Radio România a reuşit să deschidă Radio Chişinău, încă sunt bucăţi importante din România în care Radioul Public nu se aude”, a mai spus Miculescu.

Potrivit lui Miculescu, Radioul Public este „cea mai veche şi prestigioasă instituţie de media din România”. „Zilnic ne ascultă aproape 5 milioane de oameni, ceea ce nu e deloc puţin. Dacă dumneavoastră, parlamentarii, mergeţi la vot o dată la patru ani, noi ieşim în faţa ascultătorilor şi ascultându-ne ne votează zilnic. Nu e o misiune deloc uşoară, dar eu sunt convins că vom reuşi să aşezăm lucrurile şi să le ducem acolo unde trebuie. Cred că Radio România trebuie să înceapă un proces de modernizare, păstrând valorile şi ceea ce este bun”, a mai spus Miculescu.

Claudiu Săftoiu a fost validat ca preşedinte – director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), marţi, de către Parlament, cu 265 de voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă”. După votul Parlamentului, Claudiu Săftoiu a depus jurământul în faţa plenului.

Claudiu Săftoiu a fost validat marţi de Parlament, după ce Legislativul nu l-a putut numi pe 26 iunie pe Săftoiu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Atunci, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a anunţat că lipsesc 20 de parlamentari pentru a fi în cvorum.

Claudiu Săftoiu a fost consilier prezidenţial între 2004 şi 2006, de la începutul primului mandat al preşedintelui Traian Băsescu până la numirea sa în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe. În martie 2007, Săftoiu a demisionat din funcţia de director al SIE, la cinci luni şi jumătate de la numire, în ziua în care un cotidian a publicat stenograma audierii acestuia la Comisia parlamentară de anchetă privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu. În stenogramă, Săftoiu susţinea că interceptările convorbirilor făcute de SIE sunt pe bază de mandat de la procurorul general şi că Serviciul dispune de aparatură de interceptare.

Pe 12 iunie, Consiliul de Administraţie al TVR, în frunte cu Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al Televiziunii Române, a fost demis de Parlament, care a respins raportul de activitate al televiziunii pe anul 2011. În funcţia de director general interimar al TVR a fost numit Radu Călin Cristea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT