PACHET SUSPECT la PARLAMENT. O parte a clădirii a fost EVACUATĂ

O parte a clădirii Parlamentului britanic a fost evacuată din cauza unui pachet suspect, informează Reuters, citată de Agerpres.
Filip Stan
17 nov. 2014, 11:07
PACHET SUSPECT la PARLAMENT. O parte a clădirii a fost EVACUATĂ

Una dintre clădirile Parlamentului britanic unde se află birourile multor parlamentari a fost evacuată luni din cauza unui pachet suspect, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei londoneze, informează Reuters.

Portcullis House este o clădire de birouri aflată faţă în faţă cu Palatul Westminster şi deasupra staţiei de metrou Westminster. Poliţia a afirmat că staţia de metrou a fost închisă şi s-au instituit restricţii de circulaţie în zonă.

În luna august, în Marea Britanie a fost ridicat nivelul de alertă din cauza riscurilor reprezentate de luptătorii grupării Statul Islamic care se întorc în ţară din Irak şi Siria. Potrivit experţilor în domeniul securităţii, numărul luptătorilor străini din Irak şi Siria ajunge în prezent la câteva mii.

Luna trecută, militari înarmaţi au fost trimişi la unul dintre principalele puncte de atracţie turistică din Londra unde se află sediul Parlamentului britanic ca măsură de precauţie după ce un islamist înarmat a atacat Parlamentul canadian

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT