Pâinea congelată, la mare căutare pe piaţa românească. 875.000 de tone de pâine congelată intră în fiecare an în România

Producătorii români de pâine trebuie să vină pe piață cu sortimente deosebite, pentru ca românii să nu mai cumpere produse de panificație congelate, aduse din import, a declarat, joi, Elena Tatomir, director general al Direcției Generale Politici Agricole și Industrie Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Romania TV
20 oct. 2016, 15:50
Pâinea congelată, la mare căutare pe piaţa românească. 875.000 de tone de pâine congelată intră în fiecare an în România

„Am discutat acest subiect cu colegii din morărit și panificație. Avem foarte multe supermarketuri și probabil piața dorește să consume astfel de produse. Cei care lucrează în acest sector ar trebui să se concentreze ca aceste produse să fie oferite de producția internă și să nu mai vină din import. Mai ales că avem producții foarte bune în domeniul cerealelor și industria de morărit și panificație ar trebui să se concentreze și să-și pună întrebări legate de acest segment”, a spus Tatomir, în cadrul conferinței „Agro-Business pe profit”.

Oficialul MADR a susținut că autoritățile nu pot interveni în a stabili nici regulile pieței și nici doleanțele cumpărătorilor.

„Vorbim de cerere și ofertă. Cred că cei din sectorul de morărit și panificație trebuie să își reconsidere abordarea față de piață și gama sortimentară, pentru a oferi cumpărătorilor produse deosebite și să satisfacă cerințele acestora”, a adăugat ea, la conferința organizată de ziarul Bursa.

La rândul său, Daniel Constantin, membru în Comisia de agricultură din Camera Deputaților și fost ministru al Agriculturii, a arătat că, până acum, fermierii români din acest domeniu nu s-au preocupat să producă valoare adăugată, mulțumindu-se să găsească cumpărători pentru grâu.

„Motivul (pentru care există cantități mari de pâine congelată pe piață — n.r.) este simplu: exportăm prea multă materie primă. Și fermierii sunt de înțeles aici. Au fost ani de zile în care nu au câștigat nimic, nu au fost pe profit. După anul 2007, au fost tentați să obțină venituri imediate, din vânzarea directă, acesta a fost businessul pe care l-au creat. Dar acum, după pașii făcuți pe zona de dezvoltare și de creștere a producției, încep să se gândească la o valoare adăugată mai mare, la un câștig mai mare”, a spus Constantin, potrivit Agerpres.

În luna mai, președintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, Nini Săpunaru, declara că în România intră zilnic 25 de tiruri cu pâine congelată din import, ceea ce înseamnă o cantitate de 875.000 de tone pe an.

„25 de tiruri cu pâine congelată intră în fiecare zi în România, adică 875.000 de tone pe an. Deci, orice pâine proaspătă din aceste magazine este de fapt pâine congelată adusă din import”, a spus Săpunaru, în cadrul unei conferințe.

Un Ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) care intră în vigoare joi prevede faptul că operatorii economici care comercializează către populație pâine, produse de panificație și produse de patiserie obținute din produse congelate, precum și unitățile care utilizează la prepararea meniurilor produse alimentare congelate au obligația de a informa consumatorii prin afișare la loc vizibil, lizibil, ușor de înțeles, într-o formă care să nu permită ștergerea, după caz, pe un afiș, pe etichetă, ambalaj de vânzare, în meniul oferit, ori altele asemenea, ce însoțesc produsul, cu mențiunea „produs/din produs decongelat”.

„Este vorba despre un Ordin ANPC care intră în vigoare pe 20 octombrie și care prevede obligativitatea operatorilor economici care comercializează produse congelate sau produse care provin din produse congelate să afișeze acest lucru”, a declarat pentru AGERPRES Paul Anchel, director general ANPC.

Operatorii economici care nu vor respecta prevederile acestui Ordin vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 10.000 lei, sancțiunile putând include și suspendarea activității în cazul în care aceștia se opun total afișării acestor informații.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT