Palincă şi vin la Târgul de Crăciun din Centrul Capitalei

Grupul Burebista organizează prima ediţie a propriului târg de sărbători în zona Universitate - Teatrul Naţional din Bucureşti.
Romania TV
05 dec. 2011, 20:17
Palincă şi vin la Târgul de Crăciun din Centrul Capitalei

Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, Grupul Burebista desfăşoară prima ediţie a propriului Târg de Crăciun ce a început pe 30 noiembrie şi va fi deschis până pe 29 decembrie.

Târgul se desfăşoară pe mai bine de 1.000 de metri pătraţi în imediata apropiere a Teatrului Naţional şi a Hotelului Intercontinental, în piaţeta din faţa restaurantului Burebista.

Căsuţele special amenajate vor găzdui vânzători de suveniruri, cadouri, jucării, ornamente, podoabe şi alte articole de sezon. De asemenea, la târg oamenii găsesc mâncare şi băutură tradiţională, de la mezeluri, brânzeturi şi dulceţuri până la palincă şi vin.

Târgul va avea porţile deschise zilnic, între orele 10.00 şi 22.00. Serile sunt de basm, mai ales că sunt pregătite şi programe artistice de colinde şi cântece tradiţionale, dar şi concursuri pentru copii.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT