Până când vor rămâne închise şcolile şi grădiniţele în Bucureşti. ISMB cere convocarea Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă

Şcolile şi grădiniţele din Bucureşti rămân închise până luni inclusiv, iar o eventuală decizie privind prelungirea deciziei de mutare a cursurilor în online ar putea fi luată în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, care ar urma să fie organizată luni, 2 noiembrie, la Prefectura Capitalei. 
Romania TV
30 oct. 2020, 12:23
Până când vor rămâne închise şcolile şi grădiniţele în Bucureşti. ISMB cere convocarea Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă

Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă ar urma să se reunească luni, 2 noiembrie, în şedinţă pentru a decide noile măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19 în Buucureşti în condiţiile în care Capitala se menţine de două săptămâni peste pragul de 3 cazuri COVID-19 la mia de locuitori. 

În aceste condiţii nu este exclus ca autorităţile să decidă ca şcolile şi grădiniţele să rămână închise şi în următoarele două săptămâni.

Vă informăm că în urma discuțiilor cu reprezentanții DSPMB, la data de 30 octombrie 2020, rata de incidență cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS CoV-2 NU a scăzut sub valoarea de 3 la 1000 de locuitori.

Având in vedere situația epidemiologică actuală, ISMB a propus Instituției Prefectului Municipiului București convocarea Comitetului pentru Situații de Urgență, luni 02 noiembrie 2020.

În temeiul Ordinului comun MEC-MS nr. 5487/1494/31.08.2020 si în funcție de recomandările DSPMB, Comitetul pentru Situații de Urgență va hotărî scenariul de funcționare al unităților de învățământ pentru următoarele 14 zile„, a trasnsmis Inspectorul Şolar al Municipiului Bucureşti într-un comunicat de presă.

Citeşte şi: Monica Anisie: „Nu şcoala este cea care influenţează creşterea numărului de îmbolnăviri. Pericolul e dincolo de poarta şcolii”

 

Incidenţa cazurilor COVID-19 la o mie de locuitori creşte Capitală

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat joi de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București este de 3.78, în creştere faţă de ziua de joi.

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat joi 6.546 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore după efectuarea a 36.335 de teste. Numărul pacienţilor internaţi în acest moment cu virusul SARS-COV2 a ajuns la 11.236. Dintre acestea, 917 sunt internate la ATI. De asemenea, 103 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit. Cele mai multe cazuri de infectare au fost raportate la Bucureşti – 900 noi îmbolnăviri, după ce ieri s-a atins un nou record de peste 1.100 de cazuri COVID.

 

Recent, Asociația Școlilor Particulare i-a cerut noului prefect al Bucureștiului, Traian Berbeceanu, să convoace urgent o şedinţă a Comitetului Municipiului pentru Situații de Urgenţă „în care să se reconsidere decizia de a suspenda cursurile școlare în unitățile de învățământ de stat și particulare de pe raza Municipiului București”.

În opinia conducerii ASP, „actul educațional se bazează pe relații interumane, interpersonale, atât între elevi și profesori, cât și între copii, (…) calitatea actului educațional scade direct proporțional cu vârsta elevilor în situația în care se trece în scenariul cursurilor online”.

 

Asociaţia Şcolilor Particulare cere în instanţă redeschiderea unităţilor de învăţământ în ciuda exploziei cazurilor COVID

Asociația Școlilor Particulare a anunţat că va solicita în instanță anularea hotărârilor emise de comitetele județene / municipale pentru situații de urgență prin care se suspendă cursurile în unitățile de învățământ şi trecerea la cursuri online în localităţile sau judeţele unde a fost depăşită incidența de 3 cazuri COVID-19 la mia de locuitori.

Sistemul de învățare online nu deservește echitabil și uniform toate categoriile de copii. Drept urmare, nu considerăm că această varianta poate fi aplicată unitar fără a ține cont de aspectele specifice vârstei, programei școlare și necesităților fiecărei categorii de elevi. Respectiv, preșcolarii și școlarii mici (clasele pregătitoare – II) întâmpină dificultăți majore în privința însușirii de conținuturi educaționale în mediul de învățare online„, susţin reprezentanţii ASP.

 

Gabriela Firea: „Este aberant să ţii toate şcolile închise. Să se testeze în masă, nu putem rămâne blocaţi în scenariul din martie”

Gabriela Firea a susţinut joi o conferinţă de presă la sediul central al PSD, în care a prezentat propunerile partidului, discutate în Consiliul Politic Naţional, pentru redresarea situaţiei epidemiologice, punând accent pe importanţa deschiderii şcolilor.

Aş vrea să abordez un subiect pe care l-am discutat în cadrul Comitetului Politic Naţional şi anume această situaţie singulară la nivel european şi aberantă, spun eu cu privire la închiderea şcolilor. În Capitală s-a luat măsura închiderii unităţilor de învăţământ, o măsură injustă pentru profesori si elevi. În Europa, doar România şi Lituania ţin şcolile închise. Nu există nicio justificare şi cerem noului prefect al Capitalei să redeschisă şcolile din Capitală. Ce e de făcut? Să fie testaţi profesorii şi elevii şi doar unde e un focar să iei o astfel de măsură de închidere a şcolii. Am şi eu copii, sunt părinte, vorbesc în fiecare zi cu zeci poate sute de mame, de familii. Toată lumea e îngrijorată. Nu se poate compara învăţământul în clasă cu cel online. Copiii nu mai socializează, nu îşi mai văd profesorii. Sunt de asemenea multe familii în care copiii sunt supravegheaţi de bunici, iar aceştia nu sunt familiarizaţi cu metodolodia online

In luna martie intreaga Europa si noi nu eram la fel de bine pregatiti. Spitalele nu erau dotate cu aparatura de testare, nu se faceau triaje epidemiologice, in acel moment era un risc foarte mare. Acum, cel putin la nivelul Capitalei, avem stocuri de materiale sanitare, de teste, pentru cateva luni, suntem pregatiti.”, a spus Gabriela Firea.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Denis Drăguș renunță la o avere pentru a semna cu FCSB! Câți bani vrea de la Trabzonspor
Capital.ro
Se introduce portofelul digital. Schimbare majoră pentru români și restul europenilor începând din 2027. Documentele care vor putea fi folosite direct pe telefon
Playtech.ro
Ce ar însemna pentru România intrarea în „junk”. Cum ar putea fi afectați direct românii, de la rate la taxe
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Când Bulgaria a încetat să fie gluma noastră și noi am devenit gluma Europei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?