PANDEMIE CORONAVIRUS. Roxana Macovei, medic român în Italia: Medicii şi cadrele sanitare sunt extenuate, dar nu renunţă

Italia este ţara europeană cea mai afectată de coronavirus. Roxana Macovei, medic român în Italia, a povestit cum se desfăşoară viaţa de zi cu zi în Peninsulă.
Romania TV
20 mart. 2020, 07:49
PANDEMIE CORONAVIRUS. Roxana Macovei, medic român în Italia: Medicii şi cadrele sanitare sunt extenuate, dar nu renunţă

„Trebuie să avem încredere. Da, Italia este prima țară după China care a trebuit să înfrunte Covid-19. Nu este ușor, luptăm în continuare pentru a ieși cât mai bine posibil din această situație și în același timp construim un parcurs de urmat pentru toate celelalte țări care vor trebui să înfrunte acest virus.

Noi suntem încă la jumătatea drumului în această luptă. Alții, așa cum este România, la început de drum, dar dacă respectăm carantina putem ieși bine din această încercare. Ne vom sprijini unii pe ceilalți, ne vom susține moral și vom regăsi noi resurse pe care nu credeam că le avem. Și vom învinge.

Din propria experiență am observat că avem nevoie de situații dificile pentru a crește, pentru a ne propulsa spre un nou nivel de evoluție. Aceste momente dificile, care ne pun greu la încercare, ne arată unde putem lucra, la ce să dăm precedență, avem într-adevăr un sistem sanitar sau trebuie să îl creăm? Care ne sunt prioritățile? Sistemul de învățământ poate face față unei asemenea crize și în ce fel putem ajuta? Există o comunicare între reprezentanți ai spitalelor, ai fundațiilor și a asociațiilor care pot colabora pentru a face front comun într-o stare de urgență?

Populația României, cetățeni români sau nu, pot face un efort acum pentru ca situația de peste o lună să fie cu succes și să ne putem îmbrățișa din nou?

Trebuie să ne focusăm pe ce este important și cu cât luăm mai în serios această situație cu atât mai rapid vom ieși din ea. Este o situație reală și trebuie să o respectăm că atare. Aud, zi de zi, diferite teorii despre Covid-19, una mai „împodobită” decât cealaltă, dar știți ce? Vom ști dacă teoriile sunt reale doar după ce vom învinge acest virus și pentru a învinge trebuie să fim preciși, să respectăm niște reguli, să rezistăm mai mult decât el și să apreciem mai mult viața noastră, a celor din jurul nostru și tot ce ne înconjoară.

Situația mea nu este mult diferită de situația altor familii, copiii îmi sunt închiși în casă de mai bine de 3 săptămâni, dar rămân uimită de răbdarea lor și cât de bine reușesc să înfrunte această situație nouă. Eu lucrez zi de zi cu „copiii mei” Down și autistici care nu înțeleg întotdeauna de ce nu pot ieși pentru plimbările obișnuite, de ce nu pot face aceleași lucruri pe care până acum le făceau, dar reușim să îi menținem ocupați cu diferite jocuri in așa fel încât să menținem voia bună. Mulți dintre ei au patologii care nu pot înfrunta un virus de această amploare, dar facem maximul, zi de zi, pentru ai proteja.

Din fericire, cea mai importantă decizie pentru viața noastră stă la noi. Aceea de a ne proteja. Noi decidem pentru noi. Nu putem da vina pe nimeni. Carantina este o decizie a noastră și de noi depinde nu doar viața noastră ci și a persoanelor pe care le iubim cel mai mult.

Sunteți cu un pas înaintea Italiei. Aveți un precedent. Italia a fost luată prin surprindere și a subevaluat virusul pierzând o săptămână importantă până a înțeles amploarea situației. Acum funcționează la nivel maxim și chiar și așa are de înfruntat dificultăți enorme. Medicii și cadrele sanitare sunt extenuate, dar nu renunță. Peste 3.000 au contractat deja virusul lucrând în prima linie. Avem în acest moment, în toată Italia, 35.000 cazuri pozitive, de la începutul epidemiei, 2.978 morți ( 7,94% mortalitate), peste 4.000 de persoane vindecate. 2.257 de persoane in Terapia Intensivă. Ieri s-au înregistrat 475 de morți, într-o zi, în Italia. Acest virus nu trebuie luat peste picior.

În același timp, nu trebuie să disperăm. Trebuie să găsim un echilibru. Trebuie să fim conștienți de amploare și în același timp să găsim părți pozitive care să ne ajute să mergem mai departe: putem petrece timp de calitate cu familia, avem timp să deschidem cartea cumpărată acum câteva luni și pe care nu am reușit să o citim, ne putem dedica hobby-urilor lăsate deoparte din lipsă de timp, putem să ne auzim la telefon și în video call cu persoanele dragi pentru că tehnologia nu ne lipsește.

În același timp, vestea cea mai bună este că Mama Natură respiră un pic. Cele mai recente imagini din satelit arată că smogul a scăzut considerabil după restricțiile din această perioadă. La Veneția, din lipsa activității industriale, canalele au redevenit limpezi și au fost sesizați delfini in apropiere. Există un echilibru în tot ce ne înconjoară și în tot ce se întâmplă. Să avem încredere!”, este mesajul Roxanei Macovei.

Reamintim că numărul total al deceselor din Italia a ajuns, joi, la 3.405, depășind bilanțul anunțat de autoritățile din China, de 3.245, fiind de altfel țara din care s-a răspândit virusul.

Totodată, au fost confirmate astăzi 5.322 de cazuri noi, numărul total fiind de 41.035.

Citeşte şi Maria asigură masa medicilor italieni care tratează pacienţi de coronavirus: „Voi continua atât timp cât voi avea putere”

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Jucătorul dorit de Mihai Rotaru a semnat până în 2029 cu altă echipă
Capital.ro
Banii cash se schimbă complet. Se pregătește o revoluție a numerarului. Bancnotele viitorului au fost deja prezentate
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți