Paradă pentru homosexuali într-un liceu din Bucureşti. Inspectoratul Şcolar a deschis o anchetă

Un marş împotriva discriminării minorităţilor sexuale, la care au participat elevii Colegiului Naţional "George Coşbuc" din Bucureşti, a declanşat un adevărat scandal. Părinţii copiilor au depus sesizări la Inspectoratul Şcolar, iar vineri s-a deschis şi o anchetă. Fundaţia ACCEPT, cea care a fost acuzată că este în spatele acestui eveniment, spune că nu este implicată.
Roxana Gagiu
08 feb. 2013, 16:38
Paradă pentru homosexuali într-un liceu din Bucureşti. Inspectoratul Şcolar a deschis o anchetă

Elevii Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Capitală au participat zilele acestea la o manifestare pentru susţinerea drepturilor homosexualilor, pe holurile şcolii, îndemnaţi chiar de o profesoară. Părinţii elevilor s-au arătat revoltaţi de acest eveniment şi au sesizat imediat Inspectoratul. 

„În momentul de faţă, în urma unei sesizări a unui părinte, conducerea Inspectoratului a dispus trimiterea unei echipe de cercetare la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Bucureşti. Deocamdată se lucrează la cercetare”, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

În acest scandal este implicată şi Asociaţia ACCEPT, organizaţie neguvernamentală care apară şi promovează drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender) la nivel naţional. Părinţii spun că marşul elevilor a venit în urma unui parteneriat făcut între Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Bucureşti şi ACCEPT. Irina Niţă, director executiv Asociaţia ACCEPT, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET că informaţiile sunt greşite.

„Noi nu avem parteneriat cu Coşbuc. Acest colegiu a mai făcut evenimente, am colaborat în trecut, care au legătură cu discriminarea sau cu drepturi gay. Majoritatea au fost fără sprijinul nostru. Ocazional câte o persoană de la noi a mai mers la ei, de-a lungul anilor, dar în acest context, activităţile au fost iniţiate de ei după cum au crezut că este potrivit. Noi nu am oferit nici măcar informaţii, nu au cerut de la ei nimic. Nu ştiu care sunt activităţile. Noi nu am fost implicaţi în niciun seminar. Coşbuc este un liceu care are tot felul de iniţiative, una mai bună decât alta. Părinţii ar trebui să fie mulţumiţi că, copiii lor învaţă în acea şcoală”, a declarat Niţă.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT