Parchetul instanţei supreme a deschis dosar în cazul tentativei de suicid a lui Adrian Năstase

Parchetul instanţei supreme a anunţat, miercuri noapte, că face cercetări în cazul tentativei de suicid a lui Adrian Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatului privind condamnarea acestuia la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii".
Romania TV
20 iun. 2012, 21:44
Parchetul instanţei supreme a deschis dosar în cazul tentativei de suicid a lui Adrian Năstase

Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost constituită o cauză având ca obiect incidentul petrecut miercuri seară, „cu ocazia executării mandatului privind executarea pedepsei privative de libertate a închisorii aplicată numitului Năstase Adrian, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public.

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat de organele de poliţie, iar din primele date comunicate a rezultat că, ar fi existat o tentativă de suicid a numitului Năstase Adrian”.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă condusă de procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru efectuarea cercetărilor.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa, el provocându-şi o rană în zona gâtului cu un pistol.

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, miercuri, de ICCJ, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT