Parlamentul francez a dat undă verde cercetării asupra embrionului şi celulelor stem

Parlamentul francez a adoptat definitiv marţi un text legislativ controversat care autorizează cercetările asupra embrionului şi a celulelor stem. Proiectul în acest sens era susţinut de guvern pentru ca Franţa să recupereze 'întârzierea' în acest domeniu, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
16 iul. 2013, 18:10
Parlamentul francez a dat undă verde cercetării asupra embrionului şi celulelor stem

Proiectul legislativ, susţinut de stânga, a fost adoptat cu voturile favorabile a 314 deputaţi, alţi 223 deputaţi votând împotrivă, în principal opoziţia de dreapta.

Până acum, cercetările asupra embrionului şi a celulelor stem erau interzise, dar se puteau acorda derogări, în baza unei prevederi intrate în vigoare în 2004.

Deputatul radicalRoger Gerard Schwartzenberg, fost ministru al cercetării, a explicat că miza proiectului o constituie ‘medicina regenerativă şi terapia celulară’. ‘Gândiţi-vă la aceia dintre concetăţenii noştri care sunt bolnavi şi aşteaptă, speră la terapii noi’, i-a îndemnat deputatul pe colegii săi, evocând degenerarea retinei, boala Alzheimer sau afecţiunile cardiace.

‘Este un progres pe care îl aşteptăm de 35 de ani’, a remarcat la rândul său deputatul socialist Jean Louis Touraine, după votul de marţi din Adunarea naţională.

În schimb, deputatul UMP Jean Leonetti a denunţat o dezbatere ‘de mântuială’ şi a apreciat că cercetările în domeniu nu au fost împiedicate nici până acum de legislaţie.

Deputaţii de dreapta au zădărnicit o primă tentativă de dezbatere a proiectului de lege, la 28 martie, ceea ce a determinat guvernul francez să înscrie textul – adoptat de Senat în decembrie 2012 – pe agenda sesiunii extraordinare a parlamentului.

Anterior, în 2011, după dezbateri încinse, fosta majoritate de dreapta a decis să se rămână la interdicţia cercetării, cu posibilitatea derogărilor. Oponenţii cei mai hotărâţi ai legalizării cercetărilor sunt aceiaşi care s-au opus şi căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, care, în pofida acestei opoziţii şi a amplelor proteste ale societăţii civile, au fost totuşi legalizate în mai a.c.

Cardinalul catolic Andre Vingt-Trois, arhiepiscop al Parisului, a apreciat, că textul proiectului conţine o ‘gravă eroare’, întrucât indică faptul că ‘embrionul este considerat a nu fi nimic’.

Peste 70 de proiecte de cercetare pe embrioni sau celule stem embrionare umane au fost autorizate în Franţa din 2005 şi până acum, prin derogare, de către Agenţia pentru biomedicină.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitura la care speră Rapidul în ianuarie: transfer de 1,5 milioane de euro
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT