Prelungirea stării de urgenţă, aprobată în Parlament UPDATE

Parlamentul a aprobat joi decretul preşedintelui Klaus Iohannis de prelungire a stării de urgenţă pe teritoriul României. Au fost 404 voturi "pentru".
Romania TV
16 apr. 2020, 05:34
Prelungirea stării de urgenţă, aprobată în Parlament UPDATE

UPDATE: Parlamentul a încuviinţat, joi, decretul emis de preşedintele Klaus Iohannis de prelungire a stării de urgenţă. Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a anunţat, la finalul votului desfăşurat online, că din totalul de 465 de deputaţi şi senatori şi-au exprimat votul 439.

Astfel, pentru încuviinţarea măsurii adoptate de preşedintele României au fost 404 voturi, în timp ce 29 de parlamentari au votat „Nu”, fiind înregistrate cinci abţineri şi o opţiune „Nu votez”.

Ca urmare, hotărârea a fost adoptată.


UPDATE: PNL va vota pentru decretul preşedintelui privind prelungirea stării de urgenţă şi consideră că „toate giumbuşlucurile juridice” prin care opoziţia încearcă să adauge obligaţii pentru Guvern nu îşi găsesc sensul, a declarat, joi, în plenul Parlamentului, senatorul liberal Daniel Fenechiu.

„Textul constituţional nu condiţionează în niciun fel măsura preşedintelui, Parlamentul poate încuviinţa sau nu decretul preşedintelui, dar nu poate stabili condiţii. Noi ştim foarte bine că PSD şi alţi colegi sunt deranjaţi de faptul că Guvernul a administrat impecabil această criză sanitară. Ştim că politica înseamnă să găseşti peste tot bube şi să-l acuzi pe cel care face parte din guvernare, face parte din democraţie, însă, dragi colegi, suntem astăzi în situaţia în care noi vorbim de sănătatea românilor şi de viitorul sanitar al României, sens în care toate giumbuşlucurile juridice, toate şmecheriile prin care noi încercăm să adăugăm la lege, la Constituţie, printr-o hotărâre a Parlamentului, nu îşi găsesc sensul”, a afirmat Fenechiu, conform agerpres.ro.
Salvați de COVID-19: Mircea Beuran și Sorina Pintea NU vor mai ieşi din casă pentru controlul judiciar

El a spus că hotărârea Parlamentului este una politică şi nu are forţa juridică a unei legi. „Nu puteţi adăuga la Constituţie şi condiţiona decretul preşedintelui, adăugând la decretul preşedintelui doar din motive politice. Românii aşteaptă de la noi măsuri ferme, sens în care personal atât eu şi colegii suntem surprinşi de ideea de a condiţiona şi a constrânge voinţa autorităţilor prin mecanisme care, din păcate, nu au nicio şanse să fie eficiente”, a adăugat Fenechiu.

El a spus că PNL va vota pentru decretul preşedintelui. „Ne-am fi dorit să nu aibă cele patru adăugiri. Sper ca Dumnezeu să vă dea lumina necesară şi să votaţi aşa cum trebuie pentru români”, a adăugat Fenechiu.

Proiectul de hotărâre pentru încuviinţarea măsurii adoptate de preşedinte privind prelungirea stării de urgenţă, care urmează să fie supus votului plenului Parlamentului, prevede la articolul 1 că „se încuviinţează măsura prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile. Au fost, însă, introduse încă patru articole care prevăd obligaţii pentru Guvern.

Şedinţa Parlamentului începe la ora 12.00. Comisiile juridică, de apărare şi pentru sănătate ale celor două Camere ale Parlamentului și comisiile de politică economică, afaceri europene, muncă, transporturi şi învăţământ au avizat favorabil decretul.

Parlamentarii au făcut o serie de propuneri şi recomandări, care vor fi transmise preşedintelui şi Guvernului, scrie Agerpres.

Proiectul de hotărâre pentru încuviinţarea măsurii adoptate de preşedinte privind prelungirea stării de urgenţă, care urmează să fie supus votului plenului Parlamentului, prevede la articolul 1 că „se încuviinţează măsura prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de preşedintele României prin Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020”.

Au fost, însă, introduse mai multe articole care prevăd, între altele, ca „pe durata stării de urgenţă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi să fie dispusă numai prin acte normative cu putere de lege” şi doar pentru „prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19, temeinic motivată şi cu respectarea strictă a exigenţelor art. 53 alin. (2) din Constituţia României”.

Pe perioada stării de urgenţă, periodic, la fiecare 7 zile sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19 şi motivele care le-au determinat. În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Guvernul va prezenta Parlamentului un raport complet, mai prevede proiectul de hotărâre.

În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice în această perioadă şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii şi propuneri, în condiţiile prevăzute de Constituţia României, se mai arată în proiect.

Liderii Pro România și ALDE, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au anunțat deja că se opun prelungirii măsurilor de restricție.

Comitetul Executiv al PSD a decis, miercuri, să voteze pentru prelungirea stării de urgență până pe 14 mai, decretată de președintele Klaus Iohannis, a anunțat președintele interimar al social-democraților, Marcel Ciolacu.

Citeşte şi: PSD va vota prelungirea stării de urgenţă în timpul crizei de coronavirus. Marcel Ciolacu: „PSD va fi responsabil”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Meme Stoica, replică devastatoare pentru „rockerul” Ciprian Ciucu, primarul Bucureștiului. Exclusiv
Capital.ro
Bani de la stat pentru blocuri. Noul program intră în vigoare azi, 19 august. Ce pot solicita proprietarii
Playtech.ro
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Horoscop 19 august. Ziua răsturnărilor de situație! Zodiile care primesc vești neașteptate și trebuie să ia o decizie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat