Părţi din România, afectate de cea mai gravă secetă din ultimii 100 de ani. Analiză Bloomberg asupra agriculturii din Europa de Est

Seceta care pârjoleşte statele din estul Europei devastează recoltele şi agravează ceea ce se aşteaptă a fi cea mai gravă recesiune economică pe care o va traversa regiunea de la căderea comunismului, scrie Bloomberg.
Filip Stan
20 mai 2020, 11:28
Părţi din România, afectate de cea mai gravă secetă din ultimii 100 de ani. Analiză Bloomberg asupra agriculturii din Europa de Est

În unele părţi din România şi Polonia aceasta este cea mai gravă secetă din ultimii 100 de ani, în Cehia este cea mai gravă din ultimii 500 de ani.

Această secetă a dat naştere la semne de întrebare cu privire la asigurarea securităţii alimentare într-o regiune cu amintiri dureroase cu privire la lipsuri alimentare în regimurile totalitare, după problemele recente cu asigurarea medicamentelor şi echipamentelor medicale de protecţie împotriva coronavirusului. „Acesta va deveni un subiect important. Coronavirusul a arătat că suntem dependenţi de China, în termeni de ajutoare medicale, însă asta este chiar mai grav. Poţi să începi să îţi produci singuri echipamentele medicale dar nimeni nu poate produce instantaneu alimente dacă este o urgenţă„, spune Martin Pycha, preşedintele Asociaţiei Agricole din Cehia.

Citeşte şi SECETĂ extremă în România în 2020. Avertismentul Administraţiei Naţionale de Meteorologie

În România, oamenii au golit rafturile magazinelor de produse alimentare atunci când Guvernul a introdus carantina. Apoi a venit seceta, iar cel de-al doilea exportator de grâu din UE a prognozat că recolta de grâu ar putea coborî la jumătate faţă de o medie de nouă milioane de tone pe an. Acest lucru a determinat Guvernul de la Bucureşti să interzică exportul de grâu spre alte destinaţii decât UE, ceea ce a provocat o undă de şoc pe pieţele globale şi critici din partea Comisiei Europene. O săptămână mai târziu Bucureştiul a renunţat la interdicţie. Cu toate acestea, impactul dublu venit din partea virusului şi secetei a adus din nou agricultura în centrul politicii europene.

Statele UE din Est au evitat numărul mare de decese din cauza COVID-19 graţie introducerii rapide a carantinei, astfel ca preşedintele Cehiei, Milos Zeman, să declare că seceta este o problemă mai gravă coronavirusului. Preşedintele Cehiei a cerut Guvernului condus de premierul Andrej Babis să construiască mai multe rezervoare pentru apă. În Polonia, ţară cu peste două milioane de fermieri, recolta de cereale ar urma să scadă cu peste 8% în acest an, potrivit Institutului pentru Agricultură şi Alimentaţie de la Varşovia. Această situaţie a determinat autorităţile poloneze să ceară ca o parte mai mare din bugetul UE pentru 2021-2027 să fie alocată fermierilor, o propunere care se va lovi de obstacole având în vedere că agricultura este deja cel mai mare beneficiar al bugetului european.

Citeşte şi Ministrul Agriculturii: „Aproape un milion de hectare de grâu au fost afectate de secetă. Vom avea 70% din producţia de anul trecut”

Am trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi liderilor statelor membre în care susţin creşterea cheltuielilor pentru Politica Agricolă Comună în următorii şapte ani. Ar trebui să sprijinim producţia de alimente şi agricultura locală şi ecologică” a declarat săptămâna trecută premierul polonez, Mateusz Morawiecki. De asemenea, Guvernul Morawiecki a cerut Consiliului Concurenţei din Polonia să analizeze creşterea preţului alimentelor, care ar urma să se majoreze cu 15% în acest an. Acesta este un motiv de îngrijorare în ţările emergente din Europa, unde oamenii sunt forţaţi să cheltuie o parte mai mare din veniturile lor pentru alimente decât în Vestul mai bogat.

În România, în condiţiile în care randamentele culturilor de cereale sunt aşteptate să fie afectate de secetă, există în continuare un potenţial real pentru reintroducerea interdicţiilor la export. „Vom lua noi măsuri pentru a ne asigură că avem stocuri suficiente. Monitorizăm situaţia şi suntem gata să intrzicem din nou exporturile dacă vom considera că siguranţa alimentară este în pericol”, a avertizat săptămâna trecută ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Întâlnire surpriză în parc: ce i-a spus Dan Șucu lui Mitică Dragomir despre Rapid. „Nimeni din România nu face asta!” Video
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Temperaturi cum nu am mai avut de ani buni în iarna 2025–2026. Meteorologii spun că ar putea fi cea mai geroasă din ultimul deceniu
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar