Partidele vor putea primi donații prin campanii de SMS. În anii electorali donațiile de la o persoană fizică devin nelimitate

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) propune ca partidele politice să poată primi donații prin SMS-uri, cu condiția ca donatorul să aibă abonament în rețelele de telefonie din România. Valoarea totală a donaţiilor primite prin SMS de la acelaşi număr de telefon într-un an nu poate depăşi 2 salarii de minime brute, potrivit proiectului de lege pus în dezbatere publică.
Romania TV
09 iun. 2020, 09:01
Partidele vor putea primi donații prin campanii de SMS. În anii electorali donațiile de la o persoană fizică devin nelimitate

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că a elaborat și a lansat în dezbatere publică proiectul de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

Elaborarea acestui proiect de act normativ a fost determinată de solicitarea Curții de Conturi, formulată prin Decizia nr. 7/19.12.2019, emisă în urma misiunii de audit financiar pentru anul 2018 privind finanțarea activității partidelor politice din subvențiile de la bugetul de stat, prin care s-a cerut Autorității Electorale Permanente inițierea demersurilor necesare în vederea modificării și completării Legii nr. 334/2006, astfel încât să fie asigurate următoarele deziderate principale:
a) Consolidarea disciplinei financiare a partidelor politice şi creşterea responsabilităţii persoanelor care administrează fondurile partidelor politice;
b) Diversificarea surselor private de finanţare a activităţii partidelor politice;
c) Reducerea pragului de la care donaţiile trebuie să fie efectuate prin conturi, conform recomandării GRECO;
d) Extinderea sferei de acordare a subvenţiei;
e) Reglementarea mai clară a condiţiilor, procedurilor şi termenelor privind suspendarea dreptului la subvenţie;
f) Completarea cadrului legal privind modul de reflectare în evidenţa contabilă, de raportare şi utilizare, de către partidele politice, a veniturilor din subvenţii acordate de la bugetul de stat, precum şi armonizarea acestuia cu dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor publice privind salarizarea personalului, diurnele de deplasare şi normativele de cheltuieli de protocol;
g) Clarificarea regimului surselor de finanţare a campaniilor electorale;
h) Reglementarea mai clară a posibilităţii de utilizare a subvenţiilor de la bugetul de stat în campaniile electorale pentru alegerile locale şi parlamentare;
i) Definirea mai clară a materialelor de propagandă electorală şi diversificarea tipurilor de materiale de propagandă electorală şi modificarea limitelor maxime ale tipurilor de cheltuieli care pot fi efectuate în campania electorală;
j) Reglementarea mai clară a controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă privind finanţarea activităţii curente a partidelor politice, pentru o mai bună alocare a resurselor acesteia în contextul proliferării numărului partidelor politice
k) Dizolvarea partidelor politice care nu respectă condiţia minimală de a depune raportul anual de venituri şi cheltuieli timp de 2 ani consecutivi;
l) Aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, prin hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente;
m) Instituirea posibilităţii partidelor politice de a sponsoriza, în mod excepţional, persoane juridice fără scop lucrativ, care desfășoară în România sau urmează să desfășoare o activitate în domeniul umanitar, al protecției drepturilor omului, medico-sanitar şi/sau de asistență și servicii sociale, precum şi instituțiile și autoritățile publice, inclusiv organele de specialitate ale administrației publice, pentru aceste activităţi.
Proiectul de lege a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea Legislație Electorală – Transparență Decizională și poate fi consultat accesând următorul link:

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Firma îți cere să instalezi WhatsApp sau o aplicație de serviciu pe telefonul personal. Situațiile în care poți refuza acest lucru
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte