Partidul lui Ludovic Orban, Forţa Dreptei, a depus documentele de înregistrare la Tribunalul Bucureşti

Deputatul Ludovic Orban, alături de parlamentarii dezafiliaţi de la grupurile PNL, a depus, luni, la Tribunalul Bucureşti, solicitarea de înregistrare a partidului Forţa Dreptei.
Filip Stan
20 dec. 2021, 14:34
Partidul lui Ludovic Orban, Forţa Dreptei, a depus documentele de înregistrare la Tribunalul Bucureşti

Ludovic Orban a anunţat luni depunerea documentelor şi spune că noul partid îşi propune să fie o alternativă pentru electoratul dezamăgit de acţiunile politice ale PNL, dar recunoaşte că va fi „o construcţie pe termen lung”.

„Astăzi am luat decizia de a depune actele pentru construcţia forţei politice de dreapta de care are nevoie România. Odată cu trădarea gravă a alegătorilor de dreapta realizată de Iohannis şi de conducerea ineptă impusă cu forţa în fruntea PNL, oamenii de dreapta din România au rămas fără reprezentare politică. Ne propunem prin demersul pe care îl începem astăzi să coagulăm toate forţele din societatea românească ce îşi doresc o guvernare de dreapta, valori, principii, soluţii care să facă parte din doctrinele de centru-dreapta validate de democraţiile europene: liberalism, conservatorism, creştin-democraţie. Este vremea să punem punct iluziilor, miturilor şi modului în care s-a făcut politică în România, o competiţie de minciuni din patru în patru ani, care au fost urmate de dezamăgiri şi de deziluzii profunde care au făcut pe mulţi români să-şi piardă încrederea în democraţie, în instituţiile statului român şi în cei care trebuie să-i reprezinte”, a declarat Orban.

El a arătat că îşi propune ca Forţa Dreptei să devină o „forţă politică redutabilă”.

„Începem o construcţie pe termen lung în care ne propunem să devenim o forţă politică redutabilă, o forţă care să aibă capacitatea să se lupte de pe picior de egalitate cu forţele stângii, principalele responsabile pentru stagnarea României. Ne dorim o Românie euro-atlantică, dar ne dorim o Românie care să fie tratată ca partener egal. Nu putem accepta ca România să fie pusă la colţ pe coji de nucă, să nu i se recunoască drepturile fundamentale şi nu putem accepta niciun lider politic care negociază în baza principiului ‘pupatul papucului sultanului’. Avem nevoie de o reprezentare puternică. Avem nevoie de oameni de stat care să aibă curajul şi capacitatea de a se bate pentru interesele fundamentale ale oamenilor şi de a reuşi promovarea acestor interese fundamentale în toate structurile în care România este parte”, a spus Orban.

Ludovic Orban susţine că noul proiect politic vizează recâştigarea încrederii cetăţenilor în oamenii care îi reprezintă

Orban a susţinut că sunt foarte mulţi liberali care ar dori să se alăture noului partid, însă a subliniat că va fi foarte selectiv în primirea acestora.

„Sunt foarte mulţi, care sunt, ca şi noi, dezamăgiţi, în situaţia de a pleca din PNL pentru a putea să-i reprezentăm pe oamenii care au încredere în noi, pe oamenii care nu au abandonat ideile, credinţele, soluţiile liberale. (…) Sunt nemulţumiri în toate filialele. Pe de altă parte, v-o spun din capul locului că voi fi foarte selectiv în cea ce priveşte primirea de membri din PNL. Avem foarte mulţi oameni de calitate din PNL, iar pe de altă parte s-a văzut foarte clar că în PNL au câştigat cei slugarnici, cei cu schelete în dulap, cei mincinoşi, trădătorii. La ora actuală conducerea impusă la congres este o conducere toxică, care a călcat în picioare istoria PNL şi orice normă de bun simţ şi orice normă democratică pentru a reuşi să ajungă la conducerea partidului. (…) Vor avea loc în Forţa Dreptei oamenii de caracter, oamenii cinstiţi. (…) Îmi doresc cât mai mulţi oameni care nu au făcut politică până astăzi să încerce această experienţă. (…) Este timpul ca cei merituoşi să-şi spună cuvântul în politică şi să vină alături de o echipă de caracter, o echipă care a preferat să treacă în opoziţie, a renunţat de bună voie la orice fel de avantaj personal care este oferit de apartenenţa unui partid aflat la putere tocmai pentru a construi ceva sănătos, ceva care să fie cu adevărat reprezentativ pentru acea Românie a celor care merită”, a declarat Orban, precizând că Forţa Dreptei va avea criterii de integritate şi un „filtru moral extrem de serios” în selecţia celor care vor deveni membri.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu: „Cred că este nevoie ca proiectul privind certificatul verde COVID să fie adoptat până la sfârşitul anului”

Întrebat dacă ar accepta să sprijine PNL, el a spus că acest partid a trădat electoratul prin guvernarea alături de PSD.

„Noi întotdeauna vom sprijini o forţă politică de centru-dreapta, o coaliţie de guvernare care să guverneze pe baza valorilor şi principiilor liberale şi care să să asigure adoptarea unor reforme mult aşteptate în România, care să asigure modernizarea, dezvoltarea României, eliberarea energiilor individuale ale românilor într-un proiect de dezvoltare rapidă a României. Nu cred că va fi posibil acest lucru, pentru că a fost prezentat un proiect pe şapte ani”, a susţinut Ludovic Orban.

El a mai afirmat că se aşteaptă ca înregistrarea noului partid să fie contestată.

„Credeţi că o să ne lase pe noi foştii noştri colegi aşa liniştiţi să ne înregistrăm partidul? Vom avea parte de opoziţie şi în înfiinţarea grupurilor parlamentare în Camera Deputaţilor şi Senat, când vom avea numărul de senatori, vom avea o opoziţie şi aici nu neapărat pe faţă, o opoziţie care va fi realizată prin intermediari, deşi noi am prezentat toate documentele în conformitate cu legea”, a afirmat Orban, potrivit Agerpres.

El a mai spus că se va discuta despre o posibilă candidatură a sa la prezidenţiale.

La rândul său, deputatul Ionel Dancă a menţionat că doctrina Forţei Dreptei este „prin noi înşine”, iar deputatul Antonel Tănase a arătat că noul partid îşi propune să aibă până la sfârşitul anului 2022 peste 25.000 de membrii activi şi un scor cu două cifre la viitoarele alegeri.

Pe 14 decembrie, fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a anunţat constituirea noului partid de centru-dreapta – Forţa Dreptei. Cei 16 parlamentari care au semnat înfiinţarea partidului Forţa Dreptei sunt: Ludovic Orban, Violeta Alexandru, Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovaială, George Ionescu, Adrian Oros, Bogdan Bola, Claudiu Chira, Nicolae Giugea, Antonel Tănase, Gabriel Plăiaşu, Adrian Miuţescu, Ion Iordache.

Citeşte şi: UPDATE: Tensiuni în coaliţie pe tema bugetului: Florin Cîţu nu este de acord ca acesta să treacă fără 7% alocaţi pentru investiţii

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Care sunt, de fapt, criteriile de departajere la CM 2026. Ce se întâmplă dacă două echipe termină la egalitate
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?