Patinoar de dimensiuni olimpice, inaugurat. Ion Ţiriac a investit aproape patru milioane de euro

Miercuri, 7 decembrie, se inaugurează singurul patinoar de dimensiuni olimpice din sud-estul României, o investiţie privată de aproape patru milioane de euro a omului de afaceri Ion Ţiriac. Pe el se vor putea disputa partide oficiale de hochei, iar copiii care practică patinaj se vor putea antrena gratuit.
Filip Stan
07 dec. 2016, 11:16
Patinoar de dimensiuni olimpice, inaugurat. Ion Ţiriac a investit aproape patru milioane de euro

Construcţia patinoarului de 500 de locuri din oraşul Otopeni a fost finalizată la jumătatea lunii octombrie, arena urmând a fi folosită în campionatul naţional de hochei pe gheaţă. Patinoarul din Otopeni este primul obiectiv dintr-un complex sportiv ce se va întinde pe 20 de hectare, din care vor mai face parte o sală polivalentă şi 25 de terenuri de tenis.

Patinoarul o să fie deschis 11 luni pe an. La lansare a fost şi Ilie Năstase.

„Ar trebuie să vedem mai multe patinoare în ţară. În Cehia, numai într-un oraş, sunt vreo 2-300. E bine că am început cu unul. Sunt supărat pe domnul Ţiriac că nu a terminat metroul. Cred că e unic în lume când un privat face aşa ceva. Asta e treaba primăriilor, Guvernului. La noi e pe dos. S-a chinuit să ia terenul asta aici nu ştiu câţi ani”, a spus Ilie Năstase.

Copiii vor avea acces gratuit pe patinoar, doar echipele profesioniste de hochei urmând să plătească pentru întrţinerea arenei. Patinoarul va fi adminstrat de către Fundaţia Ion Ţiriac.

 

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat cu fosta rivală a Simonei Halep. De 7 luni e ”dată dispărută”
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț despre banii românilor. Cum sunt folosiți, de fapt: Nu-ți trebuie armată ca să distrugi o țară
Playtech.ro
Care este pluralul corect al cuvântului „spam”. Cei mai mulţi folosesc forma greşită
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Elena Merișoreanu s-a văzut cu Valentin Sanfira, după vestea divorțului. Ce a spus artistul despre despărțirea de Codruța Filip: „Se vedea pe ochii lui că e trist”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj