Patronatele din turism cer ca hotelurile să nu fie închise pentru câte un caz de coronavirus. Murad: „Mi se pare un abuz total”

Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), consideră că ar fi un "abuz total" dacă autorităţile ar decide închiderea unui hotel în cazul în care un turist va fi confirmat cu noul coronavirus. Murad susţine că, în această situaţie, niciun hotel de pe litoral nu va mai fi deschis.
Romania TV
12 mai 2020, 16:38
Patronatele din turism cer ca hotelurile să nu fie închise pentru câte un caz de coronavirus. Murad:

Mohammad Murad a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, dacă hotelul va fi închis în cazul în care un turist va fi confirmat cu coronavirus.

„Nu închidem. Să închidem hotelul înseamnă ca 100-200 de persoane angajate să le dăm afară peste noapte. Când a fost infectat un medic într-un spital, a fost închis spitalul? Când a fost infectat domnul senator de aici din Constanţa, au închis Parlamentul?”, a spus preşedintele FPTR, conform News.ro.

Mohammad Murad susţine că o astfel de decizie ar reprezenta un abuz.

„Ca să închizi un hotel, mi se pare un abuz total. Nu va fi închis sigur. Altfel, dacă această măsură se aplică, eu personal nu mai deschid niciun hotel. Dacă măsura respectivă va fi prevăzută într-o ordonanţă sau o lege că pentru un caz se închide un hotel, eu vă anunţ că niciun hotel pe litoral nu va fi deschis”, a precizat Mohammad Murad.

Mohammad Murad cere ajutorul Guvernului pentru salvarea turismului

De asemenea, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a cerut de urgenţă un dialog cu Guvernul României pentru a găsi soluţii comune în vederea compensării pierderilor din turism, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.

„Cincizeci de mii de persoane aşteaptă sezonul ca să fie angajaţi sau reangajaţi după şomaj. Astăzi Constanţa se bazează în proporţie de 40 la sută pe turişti. E nevoie de o implicare pentru că ne aflăm în comă de gradul patru şi avem nevoie de ventilator special ca să ne poată trezi … Guvernul ne-a transformat de la simpli oameni de afaceri în luptători pentru drepturi. Nu ne vom opri aici. Vă dau ultimatum încât să se deplaseze imediat şi în termen de maxim până sâmbătă, 16 mai, o comisie formată din toate ministerele tangenţiale cu turismul să vină pe litoral să stăm la masă, să discutăm, să găsim cea mai bună soluţie pentru cei 400.000 de angajaţi care stau acasă şi aşteaptă o soluţie”, a afirmat Mohammad Murad, în cadrul conferinţei de presă.

Încă 11 pacienţi cu COVID-19 au murit. Bilanţul epidemiei din România a depăşit 1000 de morţi

Preşedintele FPTR a spus că vrea ca implicarea partenerilor guvernamentali pentru diminuarea efectelor economice provocate de măsurile adoptate pentru limitarea răspândirii epidemiei de coroanvirus.

”Vrem să colaborăm cu toate instituţiile statului român, dar nu vreau să arunce Guvernul mortul în curtea noastră. Vreau să ne asumăm cu toţi, noi pe partea noastră ca mediu de afaceri, ca oameni care am crezut şi credem în România în continuare, consumatorul care vine la noi şi Guvernul, încât acest pericol, această problemă să fie împărţită la trei ca să putem să fim uniţi să trecem peste ce se întâmplă, altfel dacă nu murim de coronavirus, vom muri de foame. Este trist, e nevoie de curaj, e nevoie de asumare şi de comunicare. Invităm Guvernul României să ne vedem aici pe litoral la discuţii cu noi, să vadă suferinţa oamenilor de aici. Este nevoie de trezire. Dacă până pe data de 16 mai nu ajungem la o masă de negocieri, vom declara public şi vom organiza înmormântarea turismului românesc chiar de noi toţi. Este foarte greu şi vă spun: tot ce am făcut în ultimii zece ani vedem cum se distruge încet, încet”, a susţinut Mohammad Murad, conform Agerpres.

Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc au precizat că vor fi pregătite camere speciale pentru persoanele suspecte de coronavirus, iar apoi vor fi anunţate autorităţile pentru preluarea bolnavilor.

„Există nişte proceduri date de OMS către toate ţările care trebuie să fie luate în seamă. Aşa cum există camere pentru persoane cu dizabilităţi, vor fi camere pentru persoanele care pot fi carantinate. La primul semn de îmbolnăvire este dus în acea cameră şi începe procedura, se anunţă la 112 şi vine ambulanţa să îl ia. Aşa este în recomandarea OMS”, a spus prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan.

Klaus Iohannis, despre restricţiile de după 15 MAI. Ce se întâmplă cu COMPETIŢIILE SPORTIVE

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Dezvăluiri incendiare despre relația tensionată dintre Nicolae Ceaușescu și fratele său mai mare Marin: „L-au lichidat la Viena!”
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
De ce e o mare greșeală să-ți lași telefonul vechi într-un sertar
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet