Patru dintre inculpaţii din dosarul de evaziune fiscală, cercetaţi într-o altă cauză a DNA Ploieşti

Patru dintre inculpaţii din dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, respectiv Moubarak Mahmoud Sleiman, Abdul Mounim Al Zaid, Rami Ghaziri, Zayed Hussein, sunt cercetaţi penal pentru fapte similare şi de către procurorii anticorupţie din Ploieşti.
Filip Stan
30 oct. 2013, 14:55
Patru dintre inculpaţii din dosarul de evaziune fiscală, cercetaţi într-o altă cauză a DNA Ploieşti

Toţi cei patru inculpaţi vor fi prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Tribunalul Prahova, fiind acuzaţi de fapte săvârşite în perioada mai 2010 – august 2012 – iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani în modalitatea transferului de bunuri cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri şi al deducerii ilegale a TVA, se arată într-un comunicat al DNA.

În acest context, în calitate de administrator şi director general al SC Avicola Crevedia SA şi SC Avicola Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, Ghaziri Rami a evidenţiat în actele contabile ale celor două firme operaţiuni fictive privind livrări intracomunitare de mărfuri către societăţi de tip fantomă din Bulgaria, Ungaria şi Cipru.

CITEŞTE ŞI: Procurorul Angela Niculae, reţinută în dosarul fraudei de 50 milioane euro, a fost suspendată din magistratură

Procurorii susţin că, în realitate, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, prin folosirea unui circuit economic având ca beneficiari finali ai mărfii societăţile comerciale reprezentate de învinuit (furnizori iniţiali ai produselor), membre ale holdingului Agroli (Avicola Crevedia, Synergy Invest, Avicola Tărtăşeşti şi Agroli Grup).

În acest fel, s-a cauzat un prejudiciu la bugetul statului în sumă de aproximativ 90 milioane lei (din care peste 75 milioane lei în cazul Avicola Crevedia şi peste 14 milioane lei în cazul Avicola Tărtăşeşti) reprezentând TVA dedus ilegal.

De asemenea, inculpatul a solicitat şi obţinut, fără drept, de la bugetul general consolidat, suma de peste 80 milioane cu titlu de rambursare şi/sau compensare de TVA, urmare a livrărilor intracomunitare fictive declarate de cele două societăţi.

„În aceeaşi perioadă de timp, el a transferat (plasat) fondurile provenite din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în conturile din Liban deschise pe numele unor cetăţeni de origine libaneză, membri ai familiei sau societăţi comerciale pe care le controlează în ţara respectivă, după care sumele de bani au fost redirecţionate către conturi din România, fiind destinate acordării unor împrumuturi/investiţii firmelor româneşti deţinute de acesta. Ulterior, o parte din aceste fonduri s-au reîntors în Liban având o aparenţă de legalitate conferită de interpunerea unor operaţiuni justificate din punct de vedere economic şi comercial cum ar fi „rambursări împrumuturi”, plăţi aferente unor operaţiuni de comerţ exterior, etc.”, arată DNA.

Sursa citată precizează că Moubarak Mahmoud Sleiman, Abdul Mounim Al Zaid, Rami Ghaziri au fost, miercuri, arestaţi preventiv pentru 29 de zile în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, iar faţă de Zayed Hussein judecătorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra activelor SC Avicola Crevedia şi Avicola Tărtăşeşti, asupra conturilor bancare şi părţilor sociale deţinute de inculpatul Ghaziri Rami la SC Agroli Group, valoarea bunurilor sechestrate acoperind în totalitate prejudiciul cauzat.

DNA subliniază că, la solicitarea procurorilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile faţă de 16 inculpaţi în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, iar faţă de alţi 12 inculpaţi a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile.

„Pentru recuperarea prejudiciului constatat ca urmare a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, în cauză, procurorii DNA au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor deţinute în conturile bancare de 40 societăţi comerciale implicate în circuitul evazionist şi asupra a 50 de imobile aparţinând persoanelor fizice cercetate în cauză. De asemenea, la percheziţiile domiciliare efectuate în cele 160 locaţii au fost ridicate bunuri, bani şi bijuterii ce vor fi indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciului, valoarea totală a bunurilor fiind în curs de evaluare”, se mai spune în document.

VEZI ŞI: Niculae Bădălău, implicat într-un dosar de evaziune: Am înlesnit o audienţă la ANAF pentru o firmă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT