Paul Stănescu: Dacă 4.000 de oameni din Piaţa Victoriei reuşesc să facă legea e o mare greşeală

Preşedintele PSD Olt, vicepremierul Paul Stănescu, a declarat duminică, la Cezieni, că este o greşeală faptul că persoanele care protestează în Piaţa Victoriei reuşesc "să facă legea" deoarece PSD a fost votat de trei milioane şi jumătate de oameni, atât pentru programul de guvernare cât şi, referitor la justiţie, pentru a "îndrepta lucrurile".
Romania TV
24 iun. 2018, 18:52
Paul Stănescu: Dacă 4.000 de oameni din Piaţa Victoriei reuşesc să facă legea e o mare greşeală

Stănescu a argumentat că nu trebuie să fie mai multe persoane nevinovate în închisoare, este de ajuns să fie o singură persoană în asemenea situaţie şi lucrurile trebuie îndreptate.

„Oamenii ne-au votat şi pentru programul de guvernare dar şi să îndreptăm lucrurile în această ţară. Pentru că aţi văzut ce se întâmplă, câte nedreptăţi s-au întâmplat în această ţară. De ce să fie oameni în puşcărie, nevinovaţi? Unul singur dacă e, unul singur, nu trebuie să fie 100 sau 1.000. Unul singur dacă e pe nedrept. Gândiţi-vă dacă am fi în locul lui. E corect, nu e corect”, a spus Stănescu.

Vicepremierul a precizat că expresia „cu arma la picior” folosită sâmbătă, la Slatina, când le-a transmis tinerilor din PSD să fie pregătiţi pentru a merge din nou la Bucureşti, a fost o metaforă.

„(Expresia ‘cu arma la picior’ – n.r.) a fost o metaforă. Dar sigur că mă gândesc la lucrurile acestea în momentul în care, practic, în Piaţa Victoriei sunt câteva mii de oameni, 4.000 de oameni. Dacă stăm să ne gândim că 3-4.000 de oameni reuşesc ‘să facă legea’, tot metaforic vorbind, în această ţară, e o mare greşeală. Pentru că susţinerea pe care PSD a avut-o, sunt trei milioane şi jumătate de oameni care ne-au votat. Sigur, noi trebuie să ducem la îndeplinire programul de guvernare şi tot ceea ce am promis”, a declarat Paul Stănescu.

Citeşte şi: Paul Stănescu: Cred că UDMR nu va vota moţiunea de cenzură. Voi renunţa la şefia PSD Olt

Întrebat dacă este posibil un nou miting organizat de PSD la Bucureşti, Stănescu a răspuns afirmativ, accentuând că „e posibil orice în următoarele săptămâni”.

„E posibil, e posibil orice, următoarele săptămâni cred că vor fi foarte agitate la nivel naţional. Dacă e nevoie v-am spus că da. (…) Vreau să vă spun că niciodată Oltul nu a fost aşa de bine organizat, să fie cu 10.000 de oameni la Bucureşti. Oricum, nu e uşor şi e vorba de infrastructura de transport care există la ora asta. Nu e uşor şi majoritatea judeţelor cu ce au promis, au venit.(…) Până la urmă, dacă escaladează lucrurile, eu ştiu, sigur că trebuie să facem şi noi un miting. (…) Deci patru milioane de oameni din această ţară au votat programul partidului care a fost aprobat în Parlamentul României. Şi dacă nu înţeleg, trebuie să-i forţăm, cu ghilimelele de rigoare, să înţeleagă acest lucru. După aceea sunt alegeri, poate câştigă ei alegerile, vedem”, a adăugat Stănescu.

El a opinat că este greşit să se prezinte că persoanele care protestează în Piaţa Victoriei reprezintă alegătorii.

„Dar ce rezolvă ei dacă sunt în fiecare seară, fac miting fără autorizaţie 1.000 – 2.000 de oameni, acolo? Ei ce rezolvă? Pentru că până la urmă, media prezintă, din punctul meu de vedere, denaturat, anumite lucruri. Adică 2.000 de oameni din Piaţa Victoriei reprezintă pe cei care votează în această ţară? E greşit”, a spus Paul Stănescu.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
După ce Emeric Ienei a murit, maghiarii și-au adus aminte de mandatul regretatului antrenor la naționala Ungariei: „Plecarea sa era deja anticipată”
Capital.ro
Planul lui Călin Georgescu pentru părăsirea României. Cum ar fi plănuit să plece în Viena: L-a angajat în mod fictiv
Playtech.ro
Ce trebuie să scrie pe cauciucurile de iarnă ca să nu iei amendă. Detalii importante pentru șoferi
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
„25 de morți” pe Aeroportul Cluj. Este știrea momentului
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Mesajul transmis de Ionel Ganea, eroul de la Euro 2000, după dispariția lui Emeric Ienei
MediaFlux
ANAF vinde case, apartamente și mașini! Iată cum le poți cumpăra la prețuri mici
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai