PDL depune plângere penală împotriva lui Dragnea pentru oferire de mită electorală

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, marţi, referindu-se la "faimoasa circulară a lui Dragnea", că PDL va depune sesizare penală la adresa lui Liviu Dragnea şi a responsabililor USL pentru încălcarea legii şi săvârşirea infracţiunii de oferire de mită electorală.
Romania TV
17 iul. 2012, 14:07
PDL depune plângere penală împotriva lui Dragnea pentru oferire de mită electorală

„Cum vor cei din USL să câştige referendumul? Au încercat tot felul de şmecherii, dar presiunile internaţionale i-au dat înapoi, aşa că au trecut la ceva mai dâmboviţean şi pregătesc o fraudă majoră la referendumul din 29 iulie. Îi anunţăm, pe această cale, pe responsabilii USL şi de domnul Dragnea că au sesizare penală cu privire la încălcarea grosolană a art. 54 din Legea 3/2000 care prevede ca infracţiune oferirea de mită electorală de bani sau de foloase pentru a aduce lumea la vot”, a precizat Cezar Preda, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că sesizarea penală a PDL la adresa lui Dragnea va fi adresată porocurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi.

Cezar Preda a apreciat că poporul român „nu va fi de acord cu această mascaradă de demitere a preşedintelui ţării” şi atunci „Voiculescu, Antonescu şi Ponta au pus maşinăriile de partid la o acţiune de fraudare”.

„Domnul Ponta şi domnul Antonescu, în pur stil balcanic, invită românii să voteze în carele alegorice ale domnului Mazăre, pe litoral, la Bâlea Lac, în Pădurea Băneasa, pe Vârful Omu, dar nu dă voie românilor din străinătate să vină să voteze decât dacă îşi permit să facă câte 400-500 de kilometri, în ziua votului, pentru a-şi exprima votul. E mai uşor să furi aici, decât să furi acolo, este deviza USL din aceste zile”, a menţionat Cezar Preda.

Conform cotidianului „Adevărul”, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, le-a trimis scrisori directorilor de campanie social-democraţi în care le cere să organizeze tombole pentru alegători cu premii de genul bilete la concerte, filme, cărţi, vacanţe, cartele de telefon, precum şi diverse evenimente în ziua votului, cum ar fi spectacole sau locuri de joacă (evenimente cu clowni, baloane, zâne, biciclete etc.) pentru copiii ai căror însoţitori fac dovada participării la vot.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Pădurariu vs Macalou, duel „delicios” la Cluj! Unde a greșit perla pe care Gigi Becali visează 40 de milioane de euro
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT