PDL vrea dezbatere la Camera Deputaţilor pe tema ameninţărilor cu moartea

Vicepreşedintele PDL, Sever Voinescu, a anunţat că partidul va cere organizarea unei dezbateri în Camera Deputaţilor pe tema ameninţărilor cu moartea proferate de către preşedintele PSD, Victor Ponta şi deputatul social-democrat Adrian Solomon. Voinescu avertizează că declaraţiile acestora pot conduce chiar la comiterea unor asasinate politice.
Romania TV
26 apr. 2012, 14:55
PDL vrea dezbatere la Camera Deputaţilor pe tema ameninţărilor cu moartea

„Discursul liderului PSD, de când este el în politică, este bazat pe ameninţări. De ani de zile ameninţă pe toată lumea cu temniţa. La un moment dat, l-a ameninţat pe Emil Boc că-l bate. Acum am ajuns la faza ameninţărilor cu moartea. Cu asta, discuţia politică a ajuns la cel mai jos nivel cu putinţă”, a declarat Sever Voinescu.

Acesta a deplâns lipsa de reacţie a mass-media faţă de recentele declaraţii ale lui Ponta avertizând că, într-o ţară în care patimile politice sunt exacerbate, consecinţele unei asemenea lipse de reacţie pot fi tragice. „Terorismul politic trebuie să fie cea mai mare îngrijorare în perioada aceasta (…) Vă avertizăm că este posibil ca la un moment dat primul om politic din România să cadă secerat de un glonte provocat de oponentul lui şi atunci ne vom întreba cum a fost posibil”, a spus purtătorul de cuvânt al PDL

El a arătat că Ponta nu este un caz singular, ci reprezentantul unei atitudini mai răspândite în PSD, pe care chiar liderul acetuia a promovat-o. Voinescu l-a menţionat pe Adrian Solomon care l-a avertizat pe primul-ministru că va avea soarta lui Aldo Moro şi pe senatorul Dan Şova, care a negat implicarea armatei române în Holocaustul din Transnistria.

„Dincolo de resentimentele pe care le avem unii faţă de alţii, există totuşi o limită peste care nu se poate trece pentru că, dacă trecem peste această limită, democraţia se sfârşeşte. Aceşti reprezentanţi ai stilului pontist, aşa inconştienţi cum sunt, că asta aduce voturi”, a spus democrat-liberalul.

Grupul PDL va cere organizarea unei dezbateri în Camera Deputaţilor privitoare la violenţa discursului politic în România.

„Sperăm să aibă loc la începutul campaniei pentru locale  şi e util să auzim acolo punctele de vedere ale tuturor grupurilor parlamentare şi al primului ministru în legătură cu ceea ce se petrece azi în discursul politic din România”, a spus Voinescu arătând că grupurile parlamentare de la PDL iau în calcul şi o formă de protest specifică la adresa preşedintelui PSD.

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări referitoare la răspunderea guvernanţilor în cazul OUG 107/2010, că „nici dacă-i împuşti nu e suficient”, el arătând că cele 2,2 milioane de pensionari cărora li s-au reţinut bani trebuie să primească şi scuze.”

Ponta a amintit că textul ordonanţei a fost respins prin votul comisiilor de specialitate încă din noiembrie, dar plenul a decis reîntoarcerea la comisie. Comisiile şi-au menţinut raportul nefavorabil, iar plenul a întors legea încă o dată. Liderul PSD susţine că responsabilitatea îi revine Robertei Anastase, care a executat un ordin politic.

Liderul PSD a decis să participe la a treia analiză în comisii pentru a arăta sprijinul USL pentru poziţia pe care comisiile de specialitate au manifestat-o încă din noiembrie 2011. „Este obligatorie returnarea banilor şi tragerea la răspundere a miniştrilor Muncii care s-au succedat şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase ce şi-au bătut joc de Constituţie, de lege şi de pensionari”, a declarat Ponta.

Întrebat în ce ar consta tragerea la răspundere, Ponta a răspuns: „În primul rând, vorbim de o responsabilitate politică. Dacă aş fi fost prim-ministru, doamna Boghicevici pleca în aceeaşi zi. În al doilea rând, trebuie să înţelegeţi de ce se ţin cu dinţii de scaunul Robertei Anastase. Uitaţi-vă câte abuzuri şi ilegalităţi comit tot timpul având funcţia şi o persoană dispusă  la un nivel oricât de jos al ilegalităţilor. Gândiţi-vă că am pierdut cinci luni; în luna noiembrie, aceste comisii, prin votul majorităţii membrilor lor, au vrut să rezolve problema şi Anastase nu a vrut. Răspundere? Ce să zic… Nici dacă-i împuşti, nu-i suficient”.

Ponta a respins varianta ca pensionarii să fie obligaţi să-şi ceară drepturile în instanţă, deoarece acest lucru presupune timp şi cheltuieli suplimentare. „Celor 2,2 milioane de pensionari trebuie să li se ceară scuze, să li se repare prejudiciul cauzat prin incompetenţă şi ticăloşie”, a conchis Ponta.

 

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Stadionul uriaș care se construiește pe locul unei foste fabrici. Valoarea investiției ajunge la 2,4 miliarde de dolari
Capital.ro
Impozit auto în România. Primăriile iau date direct de la RAR. Șoferii cu mașini vechi vor plăti cel mai mult din 2026
Playtech.ro
Programul maşinii de spălat rufe care consumă cel mai puţin curent. Puţini îl folosesc, dar scade factura considerabil
Adevarul
Momentul în care Putin a fost redus la tăcere la începutul unui discurs adresat liderilor mondiali
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce apare în declarația de avere a Liei Savonea: peste 700.000 de euro în conturi și 3 salarii consistente
MediaFlux
Anunțul ANAF privind plata taxelor. Cine trebuie să achite și câți români au făcut asigurare de sănătate DATE EXCLUSIVE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul