Pensii 2021. Încă o categorie de angajaţi la stat se va putea pensiona mai repede de anul acesta

Angajaţii din serviciile de ambulanță sau salvatorii montani vor putea ieși mai repede la pensie, potrivit unei legi care se va aplica de joi.
Alina Costache
13 ian. 2021, 18:57
Pensii 2021. Încă o categorie de angajaţi la stat se va putea pensiona mai repede de anul acesta

Pensii 2021. Personalul profesionist operativ de intervenţie, precum medici, asistenți medicali, ambulanțieri sau despre salvatori montani, se va putea pensiona mai repede, potrivit unei legi care se va aplica de joi, anunţă avocatnet.ro.

Legea nr. 5/2021 prevede că personalul profesionist operativ va beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, dacă va îndeplini cumulativ următoarele condiţii:
– are vârsta minimă de 57 de ani (în mod normal, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani);
– are un stagiu de cotizare de cel puţin 30 de ani, din care cel puţin 20 de ani de activitate ca personal profesionist operativ.

Legea prevede şi că, dacă “starea de sănătate îi permite exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit fişei postului, cu acordul anual al angajatorului, în urma certificării stării de sănătate de către medicul de medicina muncii”, personalul profesionist operativ poate fi menţinut în activitate, la cerere, și după împlinirea vârstei de 57 de ani.

Citeşte şi: Pensiile nu vor fi majorate cu 40%. Cîţu: România nu și-a permis anul trecut, nu-și permite nici în 2021

 

Pensii 2021. Pensii de urmaş pentru rudele personalului profesionist operativ de intervenţie decedat

Legea prevede şi că, în cazul de deces, soţul supravieţuitor, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, ai acestora beneficiază de pensie de urmaş.

Citeşte şi: Augustin Zegrean explică decizia CCR privind pensiile şi spune care vor fi efectele acesteia

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT