Percheziţii în Bucureşti şi în 19 judeţe. Românii cumpărau permise false din Congo ca să nu mai dea examen auto în ţară

Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, 41 de percheziţii în Bucureşti şi în 19 judeţe  la persoane acuzate că obțineau permis de conducere fraudulos în Africa, apoi mergeau să îl schimbe cu unul valid, românesc. Aproape 50 de oameni sunt duși la audieri. 
Romania TV
14 oct. 2020, 10:02
Percheziţii în Bucureşti şi în 19 judeţe. Românii cumpărau permise false din Congo ca să nu mai dea examen auto în ţară

Oamenii legii pun în executare 48 de mandate de aducere în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și în municipiul București.

„Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, în județele Dâmbovița, Ilfov și în municipiul București, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, compus inițial din 9 membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români. Grupul ar fi fost profilat pe săvâşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție. Scopul grupului l-ar fi reprezentat obținerea de venituri ilicite, prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competențele necesare obținerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România”, au transmis, miercuri, reprezentanții Poliției Române.

Potrivit acestora, cei interesați de obținerea unor permise de conducere ar fi pus la dispoziția membrilor grupării datele de identificare personale, o fotografie și un specimen de semnătură, care ar fi fost transmise în străinătate, pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele realizate fraudulos ar fi fost expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora s-ar fi prezentat la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești.

Suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis ar fi fost de aproximativ 3.000 de euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați.

Potrivit Poliției Române, până în prezent au fost identificați peste 100 de cetățeni români, care fie ar fi obținut permise românești, fie ar fi depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor obținute ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere.

Persoanele vizate vor fi duse la sediul DIICOT Ploiești, pentru audieri, urmând ca, după finalizarea acestora, procurorul de caz să dispună măsurile legale ce se impun.

Polițiștii BCCO Ploiești și procurorii DIICOT Ploiești continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals intelectual, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, dare de mită și luare de mită.

Acțiunea de meircuri este o continuare a activității din data de 8 iulie (dată la care au fost puse în executare 61 de mandate de percheziție domiciliară și 79 de mandate de aducere), ancheta fiind inițiată, în luna martie 2020, în Ploiești și extinsă, ulterior, în mai multe județe ale țării și în București.

Citeşte şi Percheziţii de amploare în Bucureşti şi în alte judeţe. Prejudiciu uriaş într-un dosar de evaziune fiscală

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT