Persoanele alergice au șanse mai mici să dezvolte Covid. Cercetătorii britanici vin cu noi studii

Bolile alergice precum rinita alergică sau dermatita atopică sunt extrem de neplăcute, însă avantajul este că oferă o "barieră" în cazul infectării cu COVID.
Ruxandra Rădulescu
18 ian. 2022, 18:29
Persoanele alergice au șanse mai mici să dezvolte Covid. Cercetătorii britanici vin cu noi studii

Cercetătorii spun că persoanele cu alergii și astm de tip 2 pot avea un risc mai scăzut de a dezvolta COVID-19. Ei spun că rezistența se poate datora faptului că inflamația alergică a căilor respiratorii poate suprima eficacitatea unui receptor prezent în virusul SARS-CoV-2.

Trei plante naturale care te scapă de alergii. Lavanda calmează iritațiile de pe piele și reduce inflamația căilor respiratorii

Experții susțin că persoanele cu alergii și astm ar trebui să se vaccineze în continuare și să practice măsuri de siguranță, cum ar fi purtarea măștii și distanțarea fizică.

Un studiu de la Universitatea Queen Mary din Londra care analizează impactul COVID-19 în societate consideră că persoanele care suferă de alergii ar putea fi mai puțin vulnerabile la coronavirus.

Cercetătorii au folosit chestionare lunare cu peste 15.000 de participanți la studiu pentru a analiza cum sunt afectați pacienții cu  COVID-19, în funcție de sex, vârstă, comorbidități, loc de muncă și stilde viață.

Deși studiul nu a fost creat pentru a analiza în mod particular persoanele cu alergii și astm, cercetătorii au spus că datele despre aceste afecțiuni le-au sărit în evidență.

Dr. Adrian Martineau, autor principal al studiului și profesor de infecții respiratorii la Universitatea Queen Mary din Londra, a declarat că ultimele rezultate sunt îmbucurătoare.

Cercetarea a indicat că a existat o reducere cu 38% a riscului de COVID-19 pentru persoanele cu astm bronșic, o scădere cu 23% pentru persoanele cu alergii, cum ar fi eczema, febra fânului sau rinita și o scădere de 53 la sută pentru persoanele care iau imunosupresoare.

„La începutul pandemiei, a existat îngrijorarea că persoanele cu afecțiuni ale căilor respiratorii, cum ar fi astmul și BPOC, ar putea avea un risc crescut de a face COVID-19 sever – deoarece virușii respiratori în general sunt cunoscuți a fi principalul precipitator al exacerbărilor acute sau atacuri caracterizate prin agravarea simptomelor”, a spus Martineau.

De atunci, a spus el, boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) a rămas un factor de risc pentru severitatea COVID-19, dar astmul alergic sau de tip 2 nu este asociat cu o boală mai gravă.

Persoanele alergice au șanse mai mici să dezvolte Covid. Conexiunea dintre afecțiunile alergice și protecția împotriva SARS-Cov-2

O serie de studii au arătat că inflamația alergică a căilor respiratorii este asociată cu scăderea expresiei ACE2, receptorul pentru SARS-CoV-2, a explicat Martineau.

„Acest lucru poate explica asocierea de protecție pe care am văzut-o între boala alergică și riscul scăzut de a dezvolta COVID-19”, a spus el.

Cu toate acestea, el a clarificat că acestea nu sunt toate tipurile de astm.

„În astm, asocierea de protecție pare să fie pentru astmul alergic sau de tip 2 în mod specific. Cei cu astm non-tip 2 tind să aibă un răspuns inflamator mai asemănător cu pacienții cu BPOC, care se asociază cu rezultate mai slabe ale COVID-19”, a spus el.

Dr. William Schaffner, expert în boli infecțioase la Universitatea Vanderbilt din Tennessee, a anunțat studiul drept unul dintre cele mai „cuprinzătoare și amănunțite” făcute pe această temă.

„Acest lucru întărește observațiile făcute de la alții”, a spus Schaffner pentru Healthline. „Și confirmarea în știință este foarte importantă.”

Atenție la acești factori dacă suferi de alergii! Află cum să-i eviți

Cu toate acestea, Schaffner a spus că au rămas mai multe aspecte de studiat înainte ca persoanele cu alergii sau astm și cei care iau imunosupresoare să-și schimbe rutina zilnică.

El subliniază că datele actuale reprezintă doar o mică parte a unui studiu complex.

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
El este George, șoferul de 35 de ani mort în accidentul din Bălești. Bărbatul era divorțat și avea o fetiță: ”Nu îmi vine să cred că nu mai ești”
Fanatik.ro
Neluțu Varga, reacție în forță după ce CFR Cluj a bifat 10 transferuri în ultima zi: „Sper să fie fericit Șumudică, am mare încredere în el!”. Promisiune uriașă despre bani
Capital.ro
Cifra care arată cât de greu au ajuns să trăiască românii de la o lună la alta
Playtech.ro
Care ar putea fi următoarele ținte ale Rusiei. România și Marea Neagră, în zona de risc
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc într-un bloc din Sibiu! Ce se întâmplă cu locatarii imobilului
iamsport.ro
Bomba anului! 'Eu știu că Șumudică va fi noul antrenor al FCSB-ului!' Gigi Becali s-ar fi dat de gol chiar când era în direct
MediaFlux
Horoscop 8 septembrie 2026. Se schimbă jocul pentru mai multe zodii! Apar răspunsuri importante, bani și decizii care nu mai pot fi amânate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor