Persoanele cu membre amputate nu vor primi certificat de handicap fără a mai merge la reevaluare. Cum au fost umilite de parlamentari

În ziua votării moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, parlamentarii au adoptat o decizie umilitoare pentru persoanele cu handicap. Camera Deputaţilor a respins definitiv proiectul prin care oamenii care au suferit amputarea unor membre ar fi putut scăpa de prezentarea la reevaluările periodice.
Filip Stan
06 oct. 2021, 10:20
Persoanele cu membre amputate nu vor primi certificat de handicap fără a mai merge la reevaluare. Cum au fost umilite de parlamentari
Persoane cu dizabilităţi. Sursa FOTO: Pexels

Astfel, persoanele cu membre amputate nu vor primi certificat de handicap fără a mai merge la reevaluare. Proiectul de lege iniţiat în 2019 care ar fi scutit persoanele cu handicap de calvarul reevaluărilor periodice a fost respins definitiv şi, în consecinţă, îşi încheie parcursul legislativ, notează Avocatnet.

Eliminarea deplăsărilor repetate ale persoanelor cu dizabilități pentru a li se stabili gradul de handicap se număra printre măsurile incluse în iniţiativa legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Prevederile nu se vor aplica, în condiţiile în care proiectul de lege a fost respins marţi în Camera Deputaţilor.

Citeşte şi: EXCLUSIV Marcel Ciolacu: „Doar prin alegeri anticipate se poate ieşi din criză. Nu se poate cu guverne instabile, în situaţia în care e România acum”

Propunerea legislativă prevedea că persoanele cu amputări ale membrelor să nu mai fie nevoite să mai meargă la reevaluările periodice, ci să primească un certificat de încadrare în grad de handicap permanent. Totuși, dacă starea de sănătate a acestor persoane se deteriora, ele ar fi putut solicita efectuarea unei reevaluări.

“Pentru persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat amputarea membrelor, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice, cu excepția reevaluării în cazul în care se solicită acest lucru ca urmare a agravării condiției lor medico-psihosociale”, se se arată în proiectul de lege respins de deputaţi.

Citeşte şi: Starea de alertă ar putea să nu fie prelungită. Un guvern interimar are atribuţii restrânse

O altă măsură cuprinsă în inițiativa legislativă viza integrarea socială a persoanelor cu invalidități. Pentru aceste persoane, comisia de evaluare ar fi avut “obligația de a elabora programul individual de reabilitare și integrare socială a adultului cu handicap și de a-l trimite medicului de familie în vederea monitorizării de către acesta a respectării măsurilor cuprinse în program”.

Toate aceste prevederi nu se vor putea aplica. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege care şi-a încheiat astfel traseul legislativ.

Citeşte şi: EXCLUSIV Rareş Bogdan aruncă BOMBA pe scena politică: „PNL rămâne la guvernare, chiar şi minoritar”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Atac de panică la Rapid: Alex Dobre, transportat de urgenţă la spital! Ce se întâmplă cu fotbalistul: informațiile oferite de club. Update exclusiv
Capital.ro
A murit unul dintre cei mai cunoscuți actori din România. S-a stins în timpul filmărilor. Medicii au încercat în zadar să îl resusciteze
Playtech.ro
Constructorii auto primesc miliarde înapoi din tarife ilegale: șoferii care au plătit prețuri mai mari rămân cu paguba
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Decizie pentru milioane de pensionari privind reținerile de 10%! Taxarea pensiilor mai mari de 3.000 lei la CASS a ajuns la CCR
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi