Peste 400 de presupuşi jihadişti au fost arestaţi în Arabia Saudită

Arabia Saudită a anunțat sâmbătă destructurarea unei organizații conectate grupării jihadiste sunnite Statul Islamic (SI) și arestarea a 431 de presupuși membri ai acesteia, majoritatea saudiți, precum și dejucarea unor noi atacuri asupra moscheilor și a unei misiuni diplomatice, transmite AFP.
Filip Stan
18 iul. 2015, 19:24
Peste 400 de presupuşi jihadişti au fost arestaţi în Arabia Saudită

Conform Ministerului saudit de Interne, în timpul operațiunilor care au condus la aceste arestări au fost ucise 37 de persoane, dintre care 6 sunt „teroriști”, celelalte victime fiind în rândul forțelor de ordine și al civililor, înregistrându-se în plus și 120 de răniți.

Aceeași sursă menționează că respectiva organizație era alcătuită din mici celule care colaborau cu SI și au fost implicate în mai multe atacuri, inclusiv în atentatele sinucigașe asupra moscheilor șiite din estul țării. Ea plănuise și alte atacuri asupra moscheilor, precum și asupra unei misiuni diplomatice, care însă nu este precizată.

În urma numeroaselor atentate anti-șiite revendicate de SI, autoritățile saudite au intensificat în ultimele luni operațiunile împotriva extremiștilor sunniți, temându-se mai ales de riscul unor tensiuni confesionale între majoritatea sunnită și minoritatea șiită. În plus, participarea Arabiei Saudite la raidurile aeriene ale coaliției antijihadiste conduse de SUA a alimentat preocuparea față de posibile represalii.

Citeşte şi Unul dintre cei mai căutaţi terorişti a fost ucis în Tunisia

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Record: transfer de 13 milioane de dolari! Un român, campion cu FCSB, a dat lovitura verii. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii români să lucreze
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte